Realizatorul emisiunii

Daniel Lazar

Emisiunea REUŞITA, realizată de Daniel Lazăr, este difuzată în fiecare sambata, de la ora 20.30, pe postul local Valea Prahovei TV (in reluare duminica, de la ora 10.30, si marți ora 22:30), fiind cea mai longeviva din judeţ dedicată oamenilor şi afacerilor de succes, care prezintă aspecte din mediul de afaceri prahovean.

Prahova este un judeţ special. Al treilea din România după contribuţia la bugetul de stat, judeţul Prahova a înţeles că nu numai petrolul poate să fie cheia succesului. Ca atare, s-au dezvoltat cu impetuozitate foarte multe ramuri economice care, mai devreme sau mai târziu, vor detrona „aurul negru” de pe piedestalul pe care stă datorită rezervelor din subsol, capacităţilor de prelucrare, dar şi hărniciei şi priceprii lucrătorilor din acest fascinant domeniu.

Prahova se poate mândri cu o serie de premiere la nivel naţional, cu investiţii de mare amploare (multe companii de renume stabilindu-şi chiar cartierul general în această zonă) şi cu planuri extrem de ambiţioase. În Prahova s-au pus bazele primului parc industrial din ţară (Ploieşti Industrial Parc ajungând un model de urmat şi pentru alţii), aici s-a pus în funcţiune prima instalaţie eoliană din România, investitorii străini caută terenuri pentru a deschide sau a-şi muta afacerile aici, iar municipiul Ploieşti a devenit Pol de Dezvoltare Regională, având avantaje imense pe viitor în accesarea fondurilor europene. Foarte mulţi prahoveni lucrează în multinaţionalele din Bucureşti, ceea ce le demonstrează capacităţile profesionale. Şi din punct de vedere al economiilor din bănci prahovenii sunt în top, deţinând locul al treilea după sumele depuse în moneda naţională.

Toate cele de mai sus întăresc convingerea că Prahova este, aşa cum am spus încă de la început, un judeţ special. Prahova avea nevoie de un mediu de interacţiune în domeniul afacerilor şi tocmai aceasta a fost ideea apariţiei acestei emisiuni, in anul 2005.

Ultimele Emisiuni

  • Dincolo de Arena: Rapid Bucuresti in LNH, cu Sica Margulescu...

    Echipa de handbal feminin Rapid Bucuresti a reusit promovarea in Liga Nationala, motiv pentru car...

  • Dincolo de Arena: Rapid Bucuresti in LNH, cu Sica Margulescu...

  • Dincolo de Arena: Rapid Bucuresti in LNH, cu Sica Margulescu...

    Echipa de handbal feminin Rapid Bucuresti a reusit promovarea in Liga Nationala, motiv pentru car...

  • Noutati in domeniul fiscal, cu Cornel Nitu (CECCAR Prahova),...

    Noutatile in domeniul fiscal ai fost aduse in atentia telespectatorilor prin intermediul emisiuni...

  • Noutati in domeniul fiscal, cu Cornel Nitu (CECCAR Prahova),...

    Noutatile in domeniul fiscal ai fost aduse in atentia telespectatorilor prin intermediul emisiuni...

  • Cu psihologul Nationalei de fotbal a Romaniei si o dubla cam...

    In sportul de performanta nu mai este suficient sa te pregatesti doar fizic, tehnic si tactic. In...