Orasul celor 109.344 de LALELE

Orașul celor 109.344 de LALELE: Timișoara… Fascinantă prin definiție dar și prin inițiativele oamenilor săi faini!
Parcul Justiției: 78.850 de lalele multicolore creează un covor floral spectaculos, perfect pentru o plimbare relaxantă sau o sesiune de fotografii.
Piața Victoriei: Scuarurile Troița, Lupoaica, Operei și Violeta găzduiesc 13.190 de lalele, oferind un cadru de poveste centrului orașului.
Parcul Alpinet a primit 4000 de noi fire de lalele, Parcul Botanic - 3000, Parcul Central- 750, Parcul Regina Maria – 700, iar în Parcul Studentesc au fost plantat în jardiniere 180 de lalele. Fiecare dintre aceste parcuri găzduiește diverse soiuri de lalele, oferind o experiență unică și colorată.
Piețele Mărăști, Unirii, Libertății, Sfantul Gheorghe și Leonardo da Vinci sunt decorate cu 869 de lalele, aducând un plus de prospețime atmosferei.
Nu au fost uitate nici de celelalte locații ale orașului: pod Vaporul, pasaj Jiul, scuar Capitol și statuie Mihai Eminescu, zona pietonală Mărășești, strada Popa Șapcă, scuar Eftimie Murgu, Aleea Studenților, pod Michelangelo, bulevardul Mihai Eminescu, Leontina Banciu, Simion Bărnuțiu, bulevardul Vasile Parvan, Ceas Floral, intersecție Continental, Bastion și Direcția Evidența Populației, unde au fost plantate în jardiniere alte 7805 de lalele colorate.