CAND VREI, POTI: Targoviste, LIDER NATIONAL in atragerea de fonduri europene, nu la una, ci la 2 categorii!

CAND VREI, POTI: Targoviste, LIDER NATIONAL in atragerea de fonduri europene, nu la una, ci la 2 categorii! Business 05.03.2025

„Recunoaștere pentru performanța municipiului Târgoviște în atragerea de fonduri europene, LIDER NAȚIONAL nu la una, ci la 2 categorii!

Astfel, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia care gestionează, în calitate de Autoritate de Management, cel de-al treilea program european, respectiv Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027, subliniază faptul că

Municipiul Târgoviște este, (din nou!) LIDER NAȚIONAL, pe cel puțin 2 categorii:

- pentru municipii reședință de județ sub 100.000 locuitori;

- valoare fonduri atrase/cap de locuitor, indiferent de categoria municipiului, locul doi fiind situat la o distanță considerabilă de peste 2,78 ori mai mica.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru perioada 2019 – 2023, municipiul Târgovişte din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, s-a clasat pe primul loc la nivel naţional, la categoria municipalităților reședință de județ, cu mai puțin de 100.000 de locuitori, cu o valoare totală eligibilă a proiectelor de aproximativ 2,25 miliarde de lei.

De asemenea, realizând un clasament al valorii proiectelor eligibile, raportate la numărul de locuitori, administrația târgovișteană, se detașează, drept campion, cu o valoare de 33.539 lei/cap de locuitor, locul următor fiind clasat la o distanță considerabilă de peste 2,78 ori mai mica.

De precizat că în cei 17 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a absorbit fonduri europene de 90,84 miliarde de euro și a plătit la bugetul Uniunii Europene 29,21 miliarde de euro, rezultând un plus de 61,6 miliarde euro, absorbție netă de fonduri nerambursabile reușită de țara noastră.

Mulțumiri și pe această cale domnului director Liviu Gabriel Mușat, precum și întregului personal al ADR Sud-Muntenia pentru sprijinul acordat în accesarea și implementarea proiectelor!”.

Vestea vine chiar din partea primarului municipiului Târgoviște (supranumit, mai nou,„Sibiul Vechiului Regat”), Cristian Daniel Stan.

 FELICITĂRI!!!

 

 

 

*Mai multe detalii puteți afla accesând link-ul următor: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/targoviste.../news/368


Un pas hotarat spre viitorul educatiei la Barcanesti!

„În luna decembrie am depus spre finanțare, prin Programul Operațional Regi...

Asa, ca de Sarbatori: Din nou campioni! Trofeul de la „U17” ramane la Ploiesti!

VESTE MINUNATĂ înainte de Sfintele Paști: Echipa de baschet „U17” a CSM CSŞ...

TRADITII si… SUPERSTITII despre binecuvantatele oua de Pasti

Multe și pitorești tradiții avem noi, românii, de Paști. Și merită să le ap...

VANDALISM la cote maxime in Mitica Apostol, intr-un loc de joaca! Parintii amendati, faptasii… pusi sa curete!

Polit̗ia Locală a act̗ionat în urma sesizărilor primite din partea cetă...

Politistii din Baicoi au adus darurile din partea Iepurasului, cu ocazia Sfintelor Sarbatori

În spiritul binecuvântatelor Sărbători care cinstesc Învierea Domnului, dar...

Solutii eficiente pentru ventilatie si climatizare in spatiile moderne

In contextul urbanizarii accelerate si al dezvoltarii rapide a cladirilor r...

Îmbunătățirea experienței clienților prin utilizarea unui soft pentru livrări rapide

Sursa foto: Pexels.com În era digitală, consumatorii așteaptă servicii r...

Meciul FCSB – CFR Cluj: La dispozitia Brigazii Rutiere, liniile 86, 90, 104 si 143 vor fi deviate duminica seara

IMPORTANT: Pentru a permite accesul în siguranță al publicului la meciul de...

E oficial: S-au semnat contractele pentru investițiile de la stadioanele Dinamo București și Corvinul Hunedoara

Guvernul accelerează modernizarea infrastructurii sportive prin două invest...

VESTE MINUNATA: Gradinita nou-nouta, construita de la zero, infiintata in Sectorul 6!

Unitatea se află pe Str. Lunca Cernei nr. 3, în curtea Școlii Gimnaziale „S...

DE LUAT EXEMPLU: Angajatii Penitenciarul Targsor au donat sange

„Zilele frumoase sunt zilele când ne gândim să facem lucruri bune pentru s...

DSP, masuri „fara drept de apel”, dupa chinul unui pacient grav bolnav tarat pe scari la Policlinica Cina

„In urma aparitiei in spatiul public a imaginilor referitoare la modalitat...

România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința speranței de viață sănătoasă după 65 de ani.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA răspunde nevoilor medicale ale persoanelo...

Ce servicii de consultant pentru stomatologi îți pot ajuta afacerea să se dezvolte

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul stomatologic și o colaborare c...

Un pas hotarat spre viitorul educatiei la Barcanesti!

„În luna decembrie am depus spre finanțare, prin Programul Operațional Regi...

Comuna Boldesti-Gradistea se primeneste! ce se intamplacu drumurile?

„Astăzi au început lucrările de pietruire a drumurilor din comuna noastră,...

Bucovul, cu-a sa istorie cu radacini in… Epoca Bronzului

Prahovenii musai să cunoască trecutul comunei Bucov. E aici o adevărată...

Strada Voila din Campina, asfaltata prin Programul „Anghel Saligny”

Primăria Municipiului Câmpina informează: În cadrul proiectului „Reabili...

Moment EPOCAL pe santierul Autostrazii Sibiu-Pitesti

Construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești atinge o nouă  etapă importantă! „...

Reghinul are, de-acum, un cinematograf (ca) NOU, reabilitat si modernizat, de ti-e mai mare dragul! Cat a costat totul?

Compania Națională de Investiții a finalizat reabilitarea, modernizarea, ex...

Ce trebuie să știi despre construcția unei case la gri: Ghid pentru profesioniști

   Construirea unei case este un proces complex, care implică mai multe eta...

5 motive pentru care termopanele PVC sunt inca cea mai buna alegere

Intr-o perioada in care se pune tot mai mult accent pe eficienta energetica...

Cum au influențat războaiele dezvoltarea stivuitoarelor moderne?

Stivuitoarele au o istorie mai puțin cunoscută, dar plină de evenimente car...