Director nou la CONPET Ploiesti

Director nou la CONPET Ploiesti Business 07.11.2018

Transportatorul national al petrolului prin conducte Conpet Ploiesti are, incepand de astazi, 7 noiembrie 2018, un nou director general, decizia fiind luata ieri, in cadrul Consiliului de Administratiei al companiei. 

Acesta este Chis Timur - Vasile, care va avea un mandat de 4 ani la conducerea executiva a Conpet Ploiesti, adica pana la data de 6.11.2022 (inclusiv). In aceesi sedinta, s-a luat decizia ca doamna Sanda Toader sa ramana in functia de director economic al CONPET S.A., operatorul Sistemului Național de Transport al petrolului prin conducte, companie strategică pentru industria energetică națională, reprezentativă pentru piața românească de capital.

Timur-Vasile Chiş este absolvent al Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi conferenţiar în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.

Cum te poti inscrie in Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) la Ploiesti

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, adresează public o in...

Primarul Adrian Dobre: „Cresa Upetrom este a ploiestenilor”

Municipiul Ploiesti a câștigat licitația pentru achiziția Creșei Upetrom d...

Rectificari de bugete in sedinta CL Ploiesti din 28 mai

Consiliul Local al municipiului Ploiesti a fost convocat in data de 28 mai...

Conpet vrea sa investeasca 3 milioane lei in panouri fotovoltaice in 5 statii de pompare

Adunarea Generala a Actionarilor transportatorului naţional de ţiţei Conpe...

Petrolul Ploiesti revine azi la antrenamente!

Lotul echipei de fotbal Petrolul Ploiesti se va reuni luni, 25 mai, atunci...

4 noi pasaje supraterane in Sectorul 3?

Consiliul Local Sector 3 ar putea aproba, în şedinţa de miercuri, indicato...

Doliu la FRF; a murit un membru al Comisiei de Recurs

Federatia Romana de Fotbal este in doliu, dupa disparitia fulgeratoare a u...

Judetul Prahova: Se pare că numarul persoanelor cu COVID-19 a crescut la 94!

„Până astăzi, 22 mai 2020, pe teritoriul județului Prahova au fost testate...

Director interimar la Agentia Nationala a Medicamentului, venit de la o companie farma

Bujor Eugen Almășan, fost managing director al companiei farma Quintiles/I...

Ploiesti: Se constituie Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT)

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, adresează public o in...

Sute de sateni din Nucet- Chiojdeanca au scapat de frica unei izolari… nedorite!

Administrația județeană anunță că a eliminat riscul ca sute de locuitori a...

Munitie neexplodata din al Doilea Razboi Mondial, la Romanesti si Busteni

Sâmbătă, 23 mai  a.c., în jurul orei 12.34, echipajul pirotehnic al Inspec...

Tanar de 19 ani ucis de un tren Regio, intre Floresti si Buda

Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar produ...

Ploiesti: Persoana de 87 de ani imobilizata la pat, salvata de pompieri

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orei 09.30, un apelant al numărului unic 112...