Fabricile de sobe de teracotă din prima jumătate a secolului XX au lăsat în urmă obiecte extrardinare, care mai încălzesc și astăzi. Poveștile lor au fost, însă, uitate. Pe nedrept. Așa cum aflăm de la dl Waldemar Alexandre Megerle, o astfel de fabrică, una din cele mai mari din perioadă, a fost fabrica fraților Schmidt din Brașov. Ca o garanție a calității, capacele de la gaura de curățare a sobei erau inscripționate cu numele fabricii.

În prima fotografie este un astfel de capac. Ce păcat că azi, depsre tradiția de la Brașov... nu mai vorbește, nu mai știe... aproape nimeni.

Lemne trosnind în foc, o cană de vin fiert sau una de lapte cu caimac, plăcinte împletite.. parcă în poveste de buna.... atmosfera căminului călduros în seri cu povești nemuritoare, la gura sobei. Și nu orice sobă. Dincolo de funcționalitatea oricărei teracote, soba din cahle este expresia simțului artistic autentic, a unor tradiții din vremuri imemoriale, transpunerea credințelor populare în simbol.

„O sobă cu cahle poate fi mult mai mult: un tablou complicat ce se cere descifrat, o cronică ascunsă, o bibliotecă cu sute de file expuse la vedere, codul secret al altor vremuri, un descântec ce alungă răul, un suflet modelat în lut și forme. Privirea ți-ar putea zăbovi ore în șir, mutându-se molatic de pe o placă pe alta. Prin sobă, ne pătrunde în casă natura cu două din elementele ei de bază: pământul, focul. Ca într-un puzzle tridimensional al copilăriei, cahlele se leagă între ele construind un mic castel cu aer nobil” (https://povestisasesti.com).

Potrivit sursei, se pare că cele mai vechi cahle au apărut în spațiul german, în jurul anului 1300. Cahlele erau mai avantajoase decât șemineul deschis, pentru că înmagazinau căldura pentru mai mult timp și soba închisă rezolva problema fumului eliminiat în încăpere. 

Azi, singurul meșter (particular) de cahle a rămas vestitul Michael Henning  din Cisnădioara.Și ar mai fi de spus că la Mediaș „mai respiră” o tradișională fabrică d eteracotă ce se încăpățânează să-și spună povestea dincolo de vremuri...

foto: Waldemar Alexandre Megerle/ Facebook