Tusa Marie din Vurpar

Tusa Marie din Vurpar Business 09.04.2019

Vurpăr. O comună sibiană, sus, undeva, în miez de Ardeal. Undeva unde încă oamenii țin la tradiție și nu stau la vorbe-n vânt, ci la muncă și rituri vechi, așa cum au pomenit de când se știu.
Localnicii nu țin seamă de cum trec anii peste ei, ci mai degrabă țin la ceea ce au sfânt și zic dumnealor, să nu fie a pieire. Chiar și-acum, în era zbuciumată a tehnologiei, informaţiei şi vitezei.

Aici, la Vurpăr, dacă baţi la porțile din sat, încă mai găsești meşteşugari cu har, care te încântă cu cu rodul trudei lor, cu poveștile și neostenitele lor zile, dedicate BUCURIEI DE A MUNCI și credinței că sufletul satului poate… tocmai de-asta e viu.

Este cazul tușei Mărie de lângă Cămin. Ani în șir s-a îndeletnicit a țese covoare, ștergare, fețe de masă, trăiști, păsturi (podoabe pentru cap, basmale tradiționale), ba chiar a țesut pânza pentru iile copiilor săi pentru că pe vremea când aceștia erau la dansuri nu se găsea pânză albă și trebuia să le facă haine românești. Acum nu mai țese. Munca ei de ani de zile stă frumos stivuită la loc cu răcoare, în dulapuri bine grijite, asemeni unor istorii despre meșteșug și pasiune.

Dar tot n-are stare tușă Mărie, că nu-i de la Domnul a sta! Din când în când, coase la mașină câte o fustă sau câte o șurță, orice știi ce scoarțe (cuverturi) cu tâlc, pentru ea sau pentru oarecine, care se mai îmbracă ca o gospodină din cele ce țin tradiția.

N-o face ea, tușa cine știe ce business, da-i cumătră de taină cu munca și face ce și cât poate, să nu-și facă de rușine mâinile care muncesc de-o viață...

 

 

Sursa foto: Comuna Vurpăr

 

Pe valea Alba din Bucegi: Turist lovit in cap de un bolovan desprins din versant

Sâmbătă după-amiază, un tânăr de 28 de ani a suferit un accident pe Valea...

„Gala Excelentei 2019”, eveniment dedicat mintilor stralucite din scoala prahoveana

Centrul Județean de Excelență Prahova, unitate de învățământ cu personalit...

S-a deschis oficial cea de a IV-a editie a Festivalului International de Educatie – FIEdu 2019

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a primit sâmbătă...

DE DRAGUL UNUI MEDIU CURAT!…

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, peste 90 de pompieri prahoveni vor particip...

Se cauta asistenti sociali experti!

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale derulează în perioada 12 septembrie...

BUCURESTI: S-a deschis Targul National al Mierii – editia de toamna

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a participat vineri, 20 septemb...

51 de cazuri de infectie cu virusul West Nile în sezonul 2019, in Romania

În sezonul 2019, în perioada 03.06.2019-19.09.2019 au fost înregistrate, a...

EVENIMENT: „Împreună: România şi Statele Unite ale Americii – 15 ani în NATO”

              Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Bibliotec...

LA MULTI ANI, BUCURESTI!!!

20 SEPTEMBRIE 1459 – PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ A ORAȘULUI BUCUREȘTI Istor...

START proiect „Prahova spune Da pentru sanatatea Ta”, finantat de Consiliul Judetean Prahova

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a participat joi...

SINAIA, CAPITALA CARDIOLOGIEI IN ACESTE ZILE

Începând de miercuri, 18 septembrie și până sâmbătă, 21 septembrie, Sinaia...

3 intoxicatii voluntare (altfel spus, TENTATIVE DE SUICID) intr-o singura zi in Prahova

Marți, „3 ceasuri rele”! Se confirmă, din nou, în județul Prahova! Potrivi...

Curatenie, implicare, spirit civic! La Berceni!

O săptămână întreagă pentru o zi importantă: WORLD CLEAN UP DAY #21septem...

A ajuns si la ei… Secolul XXI! Localnicii din Posesti vor avea APA POTABILA in gospodarii!

1100 de gospodării, din toată comuna Posești, vor beneficia, în sfârșit,...

Primarul Adrian Dobre crede ca Ploiestiul va avea, in curand, Planul Urbanistic General, bine intocmit

Joi, 19 septembrie, a avut loc o nouă rundă de discuții pentru elaborarea...

LA PLOIESTI: Solutii informatice integrate pentru optimizarea activitatii administrative

„Efortul depus de noi pentru atragerea de fonduri europene se concretizea...

Actiuni impotriva AMBROZIEI la Ploiesti. Si persoanele fizice si persoanle juridice au responsabilitati!

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice,d...