"Duminicile și la toate sărbătorile, țăranul ieșea cu costumul său, lucrat de el și de familia lui, nu atât de frumusețe, ci pentru că la sărbători cerurile se deschid, lumea nevăzută se amestecă în lumea vizibilă, duhurile circulă- și cele bune și cele rele. Hainele erau adevărate arme spirituale. Țăranca le făcuse din tot sufletul ei - nemuritor firește - cususe fiecare frunză, floare... avea memoria fiecare etape, de la lâna brută la fir, la țesătură.

Fiecare împunsătură de ac trecuse prin zâmbetul, lacrima, dragostea, speranțele ei. Cusătura descrie chiar ținta călătoriei finale, locul din colinde:

Vestmânt lung/ Din cer până-n pământ/ Scris e în spate,/ Scris e în piept/ De-amândouă părțile/ E câmpul cu florile/ Jur-prejurul poalelor/ Scrisă-i marea tulbure/ Pe la gât, la cheutori/ Scrise-s sfinte sărbători/ Pe la brâu, pe la mâneci,/ Scrise-s sfinte dumineci/ În mijlocul cerului/ Este un pom al raiului/ În varfuțu' pomului/ Stau două rândunele/ Ce împleteau luminele/ Lumini galbene de ceară/ C-o venit Crăciunul iară/ Să vestească peste sat/ C-o venit nou împărat. "

 Să ne fie… de sufletul… tradițiilor, dibuite și lăsatetezaur de regretatul profesor Ioan Sorin Apan (1957-2012).

Și dacă socotim că ia e croită în semnul sfintei Cruci…

sursa foto:Păstrătorii Tradiției/Facebook