Primul român ales membru senior al Academiei Naționale a Inventatorilor în Statele Unite

Primul român ales membru senior al Academiei Naționale a Inventatorilor în Statele Unite Cultura 31.08.2019

Fundația Alexandrion anunță cu mândrie că laureata Premiilor Constantin Brâncoveanu Internațional 2018 (New York) la secțiunea Știință, dr. Ruxandra Vidu, a fost selectată drept Membru Senior al Academiei Naționale a Inventatorilor din Statele Unite ale Americii.

 

Fundația Alexandrion a decernat pentru prima dată Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu în Statele Unite în noiembrie 2018. Decernarea a avut loc în interiorul celebrei New York Public Library. Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu reprezintă pasul major făcut de Fundatia Alexandrion în recunosterea valorilor internaționale, făcând astfel din această gală, un eveniment de anvergură la nivel mondial. În 2018, cea de-a V-a ediție a Premiilor Constantin Brâncoveanu de la București s-a desfășurat sub semnul Centenarului Unirii din 1918, în Palatul Regal. În plus, Premiile Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora au avut deja ediții în Londra,  Munchen și Paris.

Laureații edițiilor anterioare ale Premiilor Constantin Brâncoveanu pot fi regăsiți pe site-ul Fundației Alexandrion: https://www.fundatia-alexandrion.ro/gala-premiilor-constantin-brancoveanu/.

Dr. Ruxandra Vidu, laureata secțiunii Știință, a devenit în luna august a.c. primul român ales membru senior al Academiei Naționale a Inventatorilor în Statele Unite. Dr. Vidueste, din 2012, Alumni UC Davis Fulbright și președinte al Academiei Româno- Americane de Arte și  Științe.

Membrii seniori ai Academiei Naționale a Inventatorilor în Statele Unite sunt profesori universitari activi și oameni de știință din instituțiile sale membre careau demonstrat tehnologii remarcabile de producere a inovației care au adus sauaspiră să aducă un impact real asupra bunăstării societății. De asemenea, aceștia au dovedit succes înbrevetare, licențiere și comercializare.

„Dr. Vidu este un expert de renume internațional, care este printre puținii cercetători care integrează știința materialelor,chimie, fizică și biologie pentru ingineria de sisteme la nivel de nanoscală, pentru proiectarea materialelor la nanometru-scară cu proprietăți unice care depind de dimensiune. Semnificația inovației Dr. Vidu a fost recunoscută denumeroase distincții și onoruri înalte”- a spus comisia de nominalizare. 

O listă completă de membri seniori ai NAI este disponibilă pe site-ul www.academyofinventors.org
 

Academia Națională a Inventatorilor este o organizație care cuprinde universități internaționale șiinstitute de cercetare guvernamentale și non-profit, cu peste 4.000 de membri și inventatori individuali, cuprinzând peste 250 de instituții din întreaga lume. A fost fondată în 2010 pentru a recunoaște și încuraja inventatorii.

 

Despre Fundația Alexandrion

 

Fundația Alexandrion a fost înființată ca urmare a numeroaselor activităţi sociale desfăşurate de firmele din cadrul Alexandrion Group. Astfel, proiectele de responsabilitate socială ale companiei au fost preluate şi au început să fie desfăşurate sub umbrela Fundaţiei Alexandrion de peste 20 de ani.

De-a lungul timpului, Fundaţia şi-a pus amprenta și în susţinerea performanţelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, au avut în 2019 cea  de-a patra ediție. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român la Olimpiadele din 2004 de la Atena, din 2008 de la Beijing şi din 2012 de la Londra. Sprijinul acordat s-a concretizat în crearea unor condiţii de pregătire de înalt nivel care să le permită tinerilor sportivi obţinerea unor rezultate cât mai bune.

O prioritate a Fundației Alexandrion sunt proiectele culturale, Galele Premiilor Constantin Brâncoveanu și Matei Brâncoveanu. Fundația Alexandrion a organizat prima ediție a Premiilor Constantin Brâncoveanu în 2014, în cinstea valorilor culturii române și a personalităților care au parcurs o carieră unanim recunoscută. Personalitățile premiate fac parte din toate domeniile culturii, artei și științei – fie că vorbim de literatură, istorie, muzică, teatru sau film, științe sociale sau arhitectură, medicină sau economie. Premiile Constantin Brâncoveanu sunt menite să promoveze valorile și viziunea unui mare domnitor care a menținut pacea în țară timp de 25 de ani și care a fost un mare susținător al artei, științei și culturii. Fundația contribuie la inițiative de refacere a unor lăcaşe de cult, de lansare de cărţi, de scriere de piese de teatru și chiar de organizare a unor tabere de creaţie.

Pe valea Alba din Bucegi: Turist lovit in cap de un bolovan desprins din versant

Sâmbătă după-amiază, un tânăr de 28 de ani a suferit un accident pe Valea...

„Gala Excelentei 2019”, eveniment dedicat mintilor stralucite din scoala prahoveana

Centrul Județean de Excelență Prahova, unitate de învățământ cu personalit...

S-a deschis oficial cea de a IV-a editie a Festivalului International de Educatie – FIEdu 2019

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a primit sâmbătă...

DE DRAGUL UNUI MEDIU CURAT!…

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, peste 90 de pompieri prahoveni vor particip...

Se cauta asistenti sociali experti!

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale derulează în perioada 12 septembrie...

BUCURESTI: S-a deschis Targul National al Mierii – editia de toamna

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a participat vineri, 20 septemb...

51 de cazuri de infectie cu virusul West Nile în sezonul 2019, in Romania

În sezonul 2019, în perioada 03.06.2019-19.09.2019 au fost înregistrate, a...

EVENIMENT: „Împreună: România şi Statele Unite ale Americii – 15 ani în NATO”

              Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Bibliotec...

LA MULTI ANI, BUCURESTI!!!

20 SEPTEMBRIE 1459 – PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ A ORAȘULUI BUCUREȘTI Istor...

START proiect „Prahova spune Da pentru sanatatea Ta”, finantat de Consiliul Judetean Prahova

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a participat joi...

SINAIA, CAPITALA CARDIOLOGIEI IN ACESTE ZILE

Începând de miercuri, 18 septembrie și până sâmbătă, 21 septembrie, Sinaia...

3 intoxicatii voluntare (altfel spus, TENTATIVE DE SUICID) intr-o singura zi in Prahova

Marți, „3 ceasuri rele”! Se confirmă, din nou, în județul Prahova! Potrivi...

Curatenie, implicare, spirit civic! La Berceni!

O săptămână întreagă pentru o zi importantă: WORLD CLEAN UP DAY #21septem...

A ajuns si la ei… Secolul XXI! Localnicii din Posesti vor avea APA POTABILA in gospodarii!

1100 de gospodării, din toată comuna Posești, vor beneficia, în sfârșit,...

Primarul Adrian Dobre crede ca Ploiestiul va avea, in curand, Planul Urbanistic General, bine intocmit

Joi, 19 septembrie, a avut loc o nouă rundă de discuții pentru elaborarea...

LA PLOIESTI: Solutii informatice integrate pentru optimizarea activitatii administrative

„Efortul depus de noi pentru atragerea de fonduri europene se concretizea...

Actiuni impotriva AMBROZIEI la Ploiesti. Si persoanele fizice si persoanle juridice au responsabilitati!

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice,d...