„Fiecare sat se simte, in constiinta colectiva a fiilor săi, un fel de centru al lumii”: Despre Asociatia “Vatra Satului Sacadate”

„Fiecare sat se simte, in constiinta colectiva a fiilor săi, un fel de centru al lumii”: Despre Asociatia “Vatra Satului Sacadate” Cultura 01.09.2019

Tradiția adevărată e singura merinde sufletească” , spunea, oarecând, Liviu Rebreanu.

Asociația “Vatra Satului Săcădate”, un adevărat suflet al satului (în miez de Ardeal) promovează cultura tradiționala și valorile ei autentice, prin punerea în scena a obiceiurilor socio-culturale ale locului, prin trezirea la viata a satului românesc, în genere, și plasarea în viitor prin intermediul generațiilor tinere și spre folosul lor, a comorilor spirituale autentice moștenite de la moșii și strămoșii noștri.

* Prima atestare documentară a localității Săcădate apare într-un document din anul 1380 când satul este reprezentat de către doi sași localnici la Scaunul Sibiului. Conform celor scrise de cei care au studiat istoria satului: Podea Ioan(localnic) în 1911 și András János Dombi (localnic și preot în Bungard) într-o lucrare publicată în 1912, ca răspuns la monografia precedentă, se constată o dispută referitoare la hegemonia înființării localității între maghiari, români și sași.

„Înființată în anul 2015 Asociația “Vatra Satului Săcădate” a reușit în doar 2 ani inaugurarea CASEI
MUZEALE “VATRA SATULUI SĂCăDATE” – complex imobiliar ce reprezintă o gospodărie autentică
romanească de secol XIX. Clădirea, construită în anul 1826 cu o arhitectura specifica timpului, aflată în stare avansată de degradare, a fost suspusă unor lucrări ample de restaurare.

CULTIVAREA EDUCATIEI TINERILOR - "Dacă faci planuri pe un an, seamănă grâu; daca faci planuri pe un
deceniu, plantează pomi; daca faci planuri pentru o viața, învață-i și educă-i pe oameni"
Susținem educația! Copiii și tinerii din sat sunt susținuți pentru a accede la cât mai multe evenimente educaționale, prin ateliere și jocuri care să dezvolte creativitatea și imaginatia (atelier de pictură, atelier de țesut, atelier de muzică instrumentală, atelier de povești), inteligența emoțională, să le stimuleze interesul pentru știință (experimente practice din domeniul fizicii/chimiei) și pentru sport (jocuri de echipă, de coordonare, etc).

Intenționăm să construim o bază sportivă cu dotări minime, prin intermediul căreia copiii să poată beneficia de o infrastructură specifică sporturilor de echipă (fotbal, baschet, handbal, volei, etc). Aceasta vine în mod firesc, după ce în anul 2017, am sprijinit amenajarea parcului de recreere din Săcădate cu un modul de joacă pentru copii.
Căutăm să îmbunătățim și să completăm biblioteca școlii cu volume de carte interesante care să le deschidă apetitul pentru citit. Anul acesta am participat la Maratonul Internațional Sibiu, în vederea strângerii de fonduri pentru proiectul “O bibliotecă pentru copiii din Săcădate”.
Premiem performanța! Printr-o ceremonie devenită “tradiție”, cinstim copiii oamenilor din sat, care au vrut să își depășească condiția și care fără un sprijin substanțial material sau de altă natură din partea părinților, au reușit să intre la licee și facultăți de prestigiu din județ și din țară”.

Așa se prezintă membrii acestei asociații. Cu gândul, inima și… conștiința la ce e bine pentru sat, pentru ale sale. Așa sunt oamenii de aici, de la mic la mare, implicați, tenace, iubitori, luminați și animați de bucuria de a face ceva pentru satul lor.

UN EXEMPLU!


 


 

Foto: Geanny Tattoo, Asociatia "Vatra Satului-Sacadate"


 

Ploiesti Music Festival

Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti organizează în perioada 21 – 22 noie...

Afaceri mai mari, profit in crestere pentru Conpet la 9 luni din 2019

Compania Conpet Ploieşti a încheiat primele nouă luni din 2019 cu o cifră d...

Un radio care emite in Prahova isi schimba numele

Smart FM, postul de radio deținut de Marius Tucă și Adrian Sârbu, trece pri...

Cifrele Black Friday: Vanzari-RECORD!

Primele cifre au anunțat încă din primele ore ale acestei adevărate sărbăto...

DE APRECIAT: Elevii din Ilfov, pe calea traditiilor si a cunoasterii patrimoniului

Administrația din Ilfov, instituțiile de învățământ din Ilfov promovează pa...

Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti sustine cauza Hospice in cadrul ultimei Licitatii de Arta Contemporana din 2019

Ambasadorul Marii Britanii la București, personalități ale societății român...

Organizarea concursului de Rezidentiat a intrat in linie dreapta

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie 2019 concursul de in...

Ziua Mondiala a Diabetului Zaharat. Informatii de la Ministerul Sanatatii 

14  noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului Zaharat, anul acesta sub sloganu...

E OFICIAL: Sunt vesti bune pentru bolnavii de cancer!

Proiectul de Contract – cadru pentru următorii patru ani prevede o serie de...

Decizie radicala a Ministerului Sanatatii

Ministerul Sănătății a retras marți din procesul de dezbatere publică sau a...

Prioritatile mandatului noului ministru al Sanatatii, Victor Costache

Victor Costache, ministrul Sănătății a prezentat prioritățile mandatului să...

Valenii de Munte: Bilantul proiectului „AVE – Asta Vreau Eu”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în perioada aprilie...

Ploiesti: In memoriam Alexandru Vlahuta, la 100 de ani de la moarte

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă așteaptă marți, 19 noie...

Din nou, ici-colo, copii cu punga cu Aurolac la gura prin Ploiesti!

De ceva vreme, întâlnesc, văd, în „buricul orașului”, copii de 7-8, 10, al...

S-a semnat contractul de finantare pentru o construirea unei gradinite pe strada Postei

„În această dimineață (n.n. miercuri, 13 noiembrie) am semnat contractul d...

Ploiesti: Vernisajul expozitiei si lansarea albumului realizat de Sorin Adam

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” organizează joi, 14 n...