Horia-Roman Patapievici, invitat la Scena Gandirii de la Opera Nationala Bucuresti

Horia-Roman Patapievici, invitat la Scena Gandirii de la Opera Nationala Bucuresti Cultura 30.01.2023

SCENA GÂNDIRII, programul de conferințe lunare al Operei Naționale București, inițiat sub conducerea Maestrului Daniel Jinga, Managerul General al instituției, continuă în luna februarie cu un invitat special. Pe 14 februarie, de la orele 18:30, Horia-Roman Patapievici va susține prelegerea „Eminescu și paradisul”. Teza invitatului este că, în poezia eminesciană, se cristalizează o „sensibilitate paradiziacă”, adică un anumit mod de a resimți lumea ca splendoare. Pe de o parte, această experiență senzorială, această manieră de a simți poate fi regăsită sub forma unui repertoriu de simboluri, imagini și metafore, ce transmit o nostalgie edenică; iar pe de altă parte, sub forma unei muzicalități „paradiziace”, pe care Eminescu a lăsat-o moștenire culturii române.

Prelegerea lui Horia-Roman Patapievici va fi urmată de un dialog cu moderatorul și coordonatorul programului de conferințe al Operei, Daniel Nica, filosof, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București). Atât prelegerea, cât și dialogul vor fi însoțite de scurte momente muzicale, interpretate de soliști ai Operei Naționale București. Evenimentul va fi transmis în direct începând cu orele 18:00 de către de TVR Cultural, partener al Operei Naționale București.

Această serie de întâlniri va aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și universitare ale societății românești. Conferințele se desfăşoară lunar, în Sala Mare a Operei Naționale București. Scopul Conferințelor Operei Naționale București este să stimuleze dialogul intelectual și diversitatea de idei, prin crearea unui spațiu de referință al dezbaterilor culturale din România

Temele discutate vor fi variate, acoperind o multitudine de domenii, de la muzică la literatură și filosofie, de la teatru la științe exacte. Deşi subiectele de discuţie vor fi dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi prilejul pentru răspunsuri relevante la unele dintre cele mai importante provocări ale condiției umane, ale culturii universale și naționale.Fie că vor trata subiecte care vizează trecutul, prezentul sau viitorul apropiat, conferințele vor avea două mize actuale: modul în care ne înţelegem pe noi înşine şi modul în care înţelegem lumea în această epocă, cea mai bogată în informaţii perioadă din istoria omenirii, dar totodată cea mai predispusă la confuzie, ignoranță și la atracția față de false repere.

Biletele se găsesc pe https://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei.

Reusita si Bucuresti Business se numara prinre partenerii media ai Operei Nationale Bucuresti.


Elevii Colegiului de Arta „Carmen Sylva” Ploiesti, Romania, pe scena, la unison cu orchestra Filarmonicii

MINUNAT! Filarmonica Ploiești își continuă nobila misiune de promovare și f...

Irezistibil: Invitatie la seara de vineri plina cu un pahar de jazz

Haideți și voi, haideți să savurați FRUMOSUL! Între vin și vinil am găsi...

Admitere în sistemul penitenciar 2023

Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou selecționează candidați pen...

Cum pot advertorialele SEO publicate prin Succes Grup să îți promoveze afacerea

În era digitală în care trăim, promovarea afacerii tale în mediul online es...

Universitatea din Bucuresti, prima universitate la nivel national in topul QS by Subject in doua domenii de studiu

Poziționată permanent în prima treime a clasamentului realizat de Quacuarel...

Vasile Dancu: Tot mai multe companii portugheze sunt interesate sa investeasca in Romania

Comisia pentru Afaceri Europene din Senatul Romaniei a primit delegația Com...

International Novruz Day under the motto „New Day, New Life”

On March 20, 2023, the Embassy of Turkmenistan in Romania, together with th...

Sa-ti umple inima, nu alta: La Ceptura v-asteapta Casuta cu Amintiri

ȘTIAȚI CĂ?!… Din mereu surprinzătorul peisaj cepturean nu lipsește, cu bine...

Ploiesti: CORAL IMPEX efectueaza lucrari de deratizare in perioada 20-31 martie 2023

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, în perioada 20-31 m...

START SANTIER la blocul 7 ABC din Campina! Pentru cresterea eficientei energetice!

„Am dat ordinul de începere pentru lucrările de creștere a eficienței energ...

O bucura Ploiestii… (Si nu numai!) De la polisemia artei la vers, actorie, conferinte, ateliere: NICHITA LA ECHINOCTIU

Centrul Județean de Cultură Prahova – Consiliul Județean Prahova organizeaz...

Sa vi se faca sarbatoare-n inimi: Cele mai vechi cruci ce tin pe umerii lor satul Urleta

Azi, mare sarbatoare inchinata  „Sfintei Cruci”. Deloc intamplator. Atat...

Cum să alegi un jacuzzi de exterior perfect pentru curtea ta – sfaturi practice (P)

Atunci când facem trecerea de la apartament la casă, primul gând este cum s...

11 MARTIE 1291 – PRIMA MENTIUNE DOCUMENTARA a orasului Fagaras

Azi spunem LA MULȚI ANI unui oraș din inima Țării Cerurilor Deschise…...

CNAIR are in administrare aproape 4800 de poduri. In ce clase tehnice se incadreaza?

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere face public Ra...

Fantasticul pod peste Dunare de la Braila, in FAZA FINALA de executie! IMAGINI DE COLECTIE

𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗗𝘂𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗕𝗿𝗮𝗶𝗹𝗮/𝗚𝗮𝗹𝗮𝘁𝗶 – 𝗧𝘂𝗹𝗰𝗲𝗮, 𝗶𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮 𝗰𝘂 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗮 𝗮...