Monica Șerban este scriitoare de scenarii, alegând să scrie în limba engleză. Filmarket Hub a acordat scenaristei române premiul ”Scenariul lunii” pentru proiectul de sitcom ”TEN TO MIDNIGHT” în luna februarie, calificându-se ca semifinalistă și în alte competiții de scenarii pe piața din Statele Unite. Locuind la Luxembourg, Monica Șerban scrie scenarii pentru seriale de comedie, SF și aventură abordând teme variate dintr-un unghi internațional, inspirat de călătoriile și hobby-urile ei eclectice, care îmbină cultura populară cu problemele de mediu și sociale.

Scenariul ”Ten to Midnight” este primul scenariu pentru un serial de comedie din lume cu temă de mediu, scenarista având acum în curs și alte trei proiecte de seriale de comedie, precum și un proiect de reality show.

Focusul Monicăi este de a aduce schimbări pozitive și înțelegeri din unghiuri diferite ale aspectelor dificile de mediu, prin scrieri și personaje simpatice care pot influența vieți. Acum scenarista este în curs de identificare a un producător care să-i împărtășească viziunea pentru sitcom-ul premiat.

-Monica, ne poți da detalii despre originile proiectului?

Am început să scriu prima nuvelă prin clasa a 4-a, inspirată fiind de una dintre cărțile mele favorite: ”The Thompson Travel Agency”, scrisă de Michel/ Jules Vernes, urmată de multe short stories, multe în engleză pentru că a fost întotdeauna limba autorilor mei favoriți. Ideea pentru ”TEN TO MIDNIGHT” mi-a venit acum vreo 15 ani, pe timpul când încă lucram în sectorul de mediu. Tocmai terminasem un scenariu de lung metraj, pentru un concurs HBO. L-am trimis fără să mă aștept la vreun rezultat deosebit pentru că știam că la noi se preferă un anumit stil, cu predilecție dramatic, foarte diferit de ceea ce scriu eu. Atunci a câștigat „Să iubești și să tragi apa”, un scenariu despre avort în timpul comunismului, a fost și un scandal foarte mediatizat între autor și unul din membrii juriului, regizorul Cristian Mungiu. Scenariul meu era o comedie absurdă despre țăranul român contemporan scrisă într-un stil mai holiwoodian: „Printre dealuri”, prima mea încercare de gen, până atunci scrisesem doar proză scurtă, ca hobby, fără a avea intenția de a publica vreodată. L-am scris într-o săptămână, ceea ce a fost pentru mine revelația unei chemări pe care nu o descoperisem înainte. Am continuat să studiez și să schițez, iar ideea unui serial TV având la bază cea de-a doua mare iubire a mea, protecția mediului, a venit în mod natural.

-Și totuși... de ce acum, de ce tu?

O întrebare excelentă. E mult mai simplu să realizezi filme documentare sau drame de lung metraj cu tema de mediu pentru ca se pretează ușor pe subiect și poți urma linii narative simple. O comedie bună este mult mai greu de scris, dar este mai empatică. Oamenii s-au cam săturat să audă mereu despre poluare, schimbări climatice, chiar și cei cărora le pasă cu adevărat suferă de eco-anxiety și eco-fatigue. Este parte din motivul pentru mulți producători sunt reticenți când afla care este tema scenariului. Rolul meu nu este să predic, ci să sensibilizez audiența prin edutainment, o realitate pe care am înțeles-o încă de când lucrăm cu proiecte de mediu și pe care mi-am asumat-o în momentul în care am început să scriu TEN TO MIDNIGHT, care pune accentul în primul rând pe dilemele personajelor în contextul actual.

-Logline-ul sugerează un casting multinațional, dar nu specifică în ce țară are loc acțiunea.

Pentru că până la urmă, unde este relativ. Pentru mine este foarte important ca oricine vede acest serial să se poată identifica cu întâmplările, temele sau personajele. În documentația serialului, locația este descrisă ca „undeva în Europa de Est, unde încă supraviețuiesc ultimele păduri virgine ale continentului” și dacă conectezi toate elementele până la urmă îți dai seama că cel mai probabil se referă la România, dar proiectele organizației internaționale pentru care lucrează personajele se desfășoară peste tot în lume. Alegerea continentului european a fost determinată în mare parte de faptul că astfel de organizații chiar există aici. Faptul că le cunosc foarte bine, pentru că am colaborat cu ele, este doar un alt avantaj.

TEN TO MIDNIGHT

-Scenariul a câștigat o suită de distincții în New York, Miami, Portland, ca să numesc doar câteva. Care este rețeta succesului?

Perseverența de a merge mai departe după fiecare NU primit. Si au fost destule la început. Am luat fiecare comentariu critic, l-am analizat și am integrat ceea ce am considerat necesar într-o noua variantă. Piața este foarte competitivă, iar concurența este în cea mai mare parte formată din americani, englezi și australieni. A scrie un scenariu de comedie profesional care să concureze cu scenarii scrise de vorbitori nativi de engleză, nu este chiar simplu. Dincolo de gramatică, trebuie să „simți” ritmul limbii pentru a crea momentele amuzante și particularitățile fiecărui personaj.

-Există un motiv anume pentru care te-ai orientat mai mult spre piața americană față de cea europeană?

Da, așa cum am menționat, stilul meu de a scrie a fost influențat de timpuriu de scriitori britanici si americani: Oscar Wilde, Bernard Shaw, Mark Twain, Jerome K. Jerome, iar show-urile mele preferate provin tot din aceeași zona: The Office, Scrubs, M.A.S.H., Derry Girls etc. În plus, americanii sunt mai orientați către găsirea de scenariști noi, cu profile interesante și nu cer neapărat experiența, portofoliul te recomandă. Dacă le place ce și cum scrii, ai trecut de prima etapă. În Europa, dacă nu ai un CV cu filme produse sau studii în domeniu, nu te bagă nimeni în seamă, indiferent ce premii ai primit. Sunt și excepții, dar cam asta este regula generală.

-Dar, totuși, în februarie 2023, scenariul a primit premiul „Scenariul lunii” al platformei europene Filmarket Hub.

Da, a fost o mare surpriză, complet neașteptată. Explicația este că ei folosesc criterii de evaluare a calității scenariului, și nu a CV-ului meu, ca scenarist. La alte competiții europene îți cer și CV-ul și asta te poate descalifica din prima dacă ești la început. În SUA este de obicei invers, dacă ai filme produse se consideră că ești deja parte din industrie și nu poți aplica la programele pentru emerging screenwriters.

-Care a fost cea mai bună recenzie pe care ai primit-o pentru scenariu?

Cea mai bună recenzie cred că a fost cea de la un reprezentant al Chatrone, o companie de producție americană. A fost prima oară când am primit Excellent și „Virtually flawless” pe linie, mai ales pentru dialog și personaje. Pentru un scenarist care este la început contează enorm genul acesta de feedback de la profesioniștii din industrie. Ei nu au nici un motiv să te menajeze, dacă nu le place scenariul sau cred că nu ai talent, îți vor spune direct.

-Ai avut și recenzii mai puțin plăcute?

Oh, da. Mai ales la început. În momentul în care am decis să scriu un scenariu profesional, m-am înscris la un curs de scenaristică avansată la UK Writers College care a durat un an, timp în care am dezvoltat conceptul pentru ”Ten to Midnight”. Apoi am început să aplic la concursuri pentru a vedea unde mă situez. Notele primite atunci erau în mare parte sub medie, mai ales la structură. Arta de a scrie scenarii este complet diferită de artă de a scrie proză, trebuie să fii foarte scurt și la obiect, dar, în același timp, clar și evocativ, mai ales când scrii scenarii de sitcom unde ai maxim 22-30 de minute. Iar eu am tendința să mă lungesc, când încep personajele să vorbească, tind să le las de capul lor. Probabil cea mai importanta calitate a unui scenarist este să știe ce și cum să taie, să structureze, să reducă dialogurile și părțile descriptive, fără a pierde din claritate. Mi-a luat ceva timp până mi-am însușit această abilitate, încă o perfecționez.

-Te-ai gândit să renunți în momentul în care ai văzut respectivele recenzii?

De câte ori... Ca scriitor te întrebi mereu dacă ești suficient de bun pentru a face carieră într-o industrie unde doar câteva procente reușesc să aibă succes. Ceea ce m-a încurajat a fost faptul că observațiile critice se refereau mai mult la structură, format, aspecte tehnice, în timp ce dialogurile, conceptul și personajele erau punctate ca lucruri pozitive - acestea sunt esența unui scenariu, restul poate fi perfecționat.

-Ce perspective au scenariștii în contextul ChatGPT? Crezi ca în viitor firmele de producție vor putea să genereze scenarii doar cu AI?

Deja ChatGPT știe să genereze situații și personaje dacă îi dai un titlu sau un concept. Ceea ce nu poate să facă este să creeze dialoguri care evocă emoții complexe. Bineînțeles, poate copia elemente din scenarii existente, dar a pune cap la cap un scenariu de film este o artă care nu poate fi replicată cu un algoritm. Asta nu înseamnă că firmele de producție nu vor încerca să genereze cât mai mult cu AI și să încerce să plătească scenariștii doar pentru „editare”, ceea ce explică greva recentă a WGA din Statele Unite.

-Care au fost cele mai mari dificultăți întâlnite în dezvoltarea episodului pilot pentru ”Ten to Midnight”?

Cred că cea mai mare dificultate a fost alegerea temei și a scenelor. Episodul pilot al unei serii are misiunea de a explica și construi lumea serialului, trebuie să fie totul clar, dar, în același timp, succint, pentru că ai doar 20 minute sau maxim 30 dacă vizezi platformele de streaming. În plus, fiecare linie de dialog trebuie fie să pregătească următorul moment amuzant sau să fie parte din acesta, construind în același timp acțiunea. Dramele sunt mult mai simple, ai 40-45 minute și nu trebuie să te gândești că dialogurile nu sunt suficient de amuzante.

Echilibrul dintre momentele umoristice și limbajul tehnic/ explicarea contextului de mediu a fost cel mai greu de atins.

-Dar este necesară explicarea contextului de mediu? Problemele de mediu sunt mereu mediatizate în presă.

Este necesar și specific unor domenii ca acestea, mai ales când ai în vedere aspectul educativ. De exemplu, în serialele cu polițiști sau doctori, toată lumea știe ce înseamnă CSI, STAT sau B&E. Dacă întrebi pe cineva ce înseamnă EIA (Environmental Impact Assessment), foarte puțini vor ști să îți răspundă. De aceea, în ultimii ani am tot rescris episodul pilot din diverse unghiuri, încercând să găsesc varianta care să rezoneze cel mai bine cu publicul larg.

-De câte ori l-ai rescris?

În ultimii 3 ani... cred că am trecut prin cel puțin 50 de variante. Prietenilor nu le venea să creadă când le povesteam: „Tot la scenariul ăla scrii? Până acum scriai 10 scenarii”. Din afară e greu de înțeles de ce procesul e atât de lung. Un episod pilot e mai greu de scris uneori decât un film, pentru că este elementul cheie care definește și lansează seria. Dacă nu este bun, episodul 2 nu va exista. Partea bună este că am acumulat scene pentru multe episoade viitoare.

-Ai în lucru alte trei scenarii, tot comedii. Care este povestea fiecăreia dintre ele? Conțin, de asemenea, mesaje sociale sau de critică a societății contemporane?

Nu pot da foarte multe detalii, pentru că sunt încă în diverse stadii de dezvoltare, dar satira moravurilor a fost întotdeauna preferata mea pentru că îți dă șansa să creezi personaje interesante în situații neașteptate. Ca regulă însă, subiectele scenariilor nu sunt alese după o logică anume. Totul ține de inspirație, de anumite emoții și întâmplări care încolțesc în timp în subconștient și apoi apar neașteptat și te bântuie până când le pui pe hârtie. De exemplu, A Spooky Christmas a început ca un exercițiu de scenariu romcom tip Hallmark. Însă muza a dictat altfel și a ieșit mai mult o comedie despre familii și prietenii în locuri neobișnuite.

-Înțeleg că ai în portofoliul de proiecte și un reality show?

Da, întotdeauna m-a fascinat combinația de scripted și unscripted. Pe de o parte lucrezi cu oameni adevărați, cu povești reale, dar show-ul în sine urmează un scenariu. Care este mult mai simplu de definit, dar complicat de implementat. În cazul de față, este tot o premieră, pentru că este un show care îmbină moda cu tema de mediu. Este un concept unic și cred eu, de viitor.

-Cum arată piața americană de scenarii, dincolo de stereotipurile ei? Cât este de stratificată, ce șanse au nou-veniții?

Acum câțiva ani pentru a avea cele mai bune șanse de a pătrunde în industria cinematografică trebuia să te muți în LA. Succesul platformelor de streaming și anii de Covid au dus la schimbări importante ale proceselor de comunicare, care au determinat apariția și ascensiunea site-urilor care promovează scenariștii începători și le facilitează accesul la factorii de decizie, cum sunt Coverfly, The Black List etc.

-În acest caz, nu ar fi fost mai simplu dacă plasai acțiunea seriei în SUA?

Absolut, chiar am avut producători care m-au întrebat dacă ar fi o opțiune rescrierea scenariului din perspectiva unor personaje care lucrează la EPA, de exemplu. Însă atunci ar fi fost un serial despre eforturile americane în sectorul de mediu, din perspectiva unei superputeri, ceea ce ar fi eclipsat tema. Pentru mine este esențial că acest serial să reflecte globalitatea efortului de protecție a mediului, folosind perspective diverse, nepărtinitoare.

-Pentru cititorii noștri, ne-ai putea vorbi despre viziunea și afilierea ta artistică, despre obiective, pe termen mediu sau lung?

În acest moment principalul nostru obiectiv este să identificăm un producător care ne împărtășește viziunea pentru acest serial. Un concept poate părea o idee excelentă, dar asta nu înseamnă că va fi primit cu brațele deschise de industrie. De exemplu, Desperate Housewives, în ciuda succesului imens pe care l-a avut, a fost inițial refuzat de 5 canale, înainte de a fi acceptat de ABC. De aceea, mediatizarea proiectului este esențială și sperăm ca publicul nostru să ne susțină în timpul acestui proces, fie cu un simplu Like sau cu o implicare activă. Noutățile le vom publica mereu pe pagina serialului: www.firstenvironmentalsitcom.com.