ULTIMA ORA: The Dublin Literary Award pentru Solenoidul lui Cartarescu

„Am primit astăzi The Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Sunt recunoscător tuturor celor care-au contribuit la această decizie”; a scris în urmă cu numai câteva minute Scriitorul de talie mondială Mircea Cărtărescu, nominalizat nu o dată pentru Premiul NOBEL pentru literatură.
Așadar, o nouă reuțită în fantastiul palmares al scriitorului român, ale cărui creații cuceresc mapamondul.
SINCERE FELICITĂRI!!!
* Solenoid de Mircea Cărtărescu a fost declarată cartea de ficţiune a anului 2023 în Statele Unite de către Los Angeles Times. Premiile acordate de influentul cotidian sunt unele dintre premiile de literatură cele mai prestigioase şi publicitate din întreaga Americă, informa în urmă cu un an, ICR New York.
Mircea Cărtărescu este primul scriitor român căruia i se acordă acest premiu. Printre câştigători, în anii trecuţi, se mai numără Veronique Tadjo pentru In the Company of Men (2022), David Diop pentru At Night All Blood Is Black: A Novel (2021) şi Ben Lerner pentru The Topeka School (2021), pentru a enumera cei mai recenţi câştigători ai acestui premiu.