Turneul National Zambetul Muzicii, cu soprana Teodora Gheorghiu, bas - baritonul Sorin Coliban si pianista Diana Ionescu, incepe la Brasov, pe 6 noiembrie
Turneul Național Zâmbetul muzicii va aduce pe scenă doi artiști născuți şi formați din punct de vedere muzical în România, soprana Teodora Gheorghiu, stabilită în Elveţia și bas-baritonul Sorin Coliban, stabilit în Austria, acompaniați de pianista Diana Ionescu, într-o serie de recitaluri care continuă tradiția turneului pe care Teodora Gheorghiu îl realizează de mai mulți ani în ţară.
Primul concert va alea loc la Brașov, miercuri, 6 noiembrie, la Sala Patria, de la ora 19:00. Biletele se găsesc online aici: Bilete Recital Zâmbetul muzicii | 06 Nov 2024, 19:00 | Sala Patria - BRASOV | Recital | BILET.ro
După Brașov, turneul va străbate România, ajungând la Galați (9 noiembrie), Timișoara (11 noiembrie), Deva (13 noiembrie), Ploiești (15 noiembrie) și Bistrița (17 noiembrie) și va continua cu două reprezentații internaționale la Lausanne și Roma, cu un final extraordinar la București, pe 4 decembrie.
Programul ales pentru toate gusturile abordează un repertoriu vast și variat care include piese pentru toate preferințele muzicale: arii celebre din opere precum Cenuşăreasa și Don Giovanni, duete romantice din operete precum Văduva veselă, piese franceze rafinate semnate de Duparc și Hahn, compoziții românești îndrăgite ale lui Tiberiu Brediceanu și melodii populare prelucrate de Constantin Brăiloiu.
”Am pregătit un turneu național extraordinar în care vom prezenta un program de chansons, lieduri, arii şi duete celebre de operă în mai multe orașe din România, parcurgând cu un zâmbet în colţul gurii o altfel de istorie a cântului vocal. Așadar, "Zâmbetul muzicii" nu este doar un turneu, ci o invitație la bucurie prin intermediul muzicii, unde vom interpreta arii celebre într-o manieră atrăgătoare și plină de căldură. Vă așteptăm să zâmbiți împreună cu noi.” (soprana Teodora Gheorghiu)
Cele două reprezentații din Elveția și Italia, precum și recitalul de gală de la București, în care cei trei vor cânta împreună cu Ruxandra Donose şi Sergiu Tuhuţiu şi Leontina Văduva şi Cătălin Răducanu, fac parte din proiectul Turnee de poveste pretutindeni și sunt finanţate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Detalii pe site: https://turneedepoveste.ro/zambetulmuzicii
Spot video: https://youtu.be/NCUmNu7muD0
Facebook: https://www.facebook.com/zambetulmuzicii/
AVANPREMIERĂ
28 octombrie, ora 19:00 - Bucureşti, Ateneul Român, cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Constantin Adrian Grigore, în cadrul Galei Propatria 2024
ITINERARIU Turneu Național
6 noiembrie – Brașov, Sala Patria
9 noiembrie – Galaţi, Teatrul de Operă şi Operetă “Nae Leonard” - în Festivalul Internațional „Leonard”, ediția a 20-a
11 noiembrie – Timișoara, Opera Română - Gala „Corneliu Coposu”
13 noiembrie – Deva, Sala Pro Arte
15 noiembrie – Ploieşti, Sala Filarmonicii
17 noiembrie – Bistrița, Palatul Culturii
TURNEE DE POVESTE PRETUTINDENI
25 noiembrie - Lausanne, Christ Church (Eglise Anglicane)
1 decembrie - Roma, Sala Accademica Conservatorio di Musica “S. Cecilia” di Roma
4 decembrie - București, Ateneul Român (împreună cu Ruxandra Donose & Sergiu Tuhuţiu şi Leontina Văduva & Cătălin Răducanu)
PROGRAM MUZICAL RECITAL
G. Rossini - „Sia qualunque delle figlie“, aria lui Don Magnifico din opera Cenuşăreasa
G. Rossini - „All’ombra amena”, aria Corinnei din opera Il Viaggio a Reims
H. Duparc - “Chanson triste”
H. Duparc - “Phidylé”
E. De Curtis - “Non ti scordar di me”
W. A. Mozart - “La ci darem la mano”, duet Zerlina & Don Giovanni din Don Giovanni
R. Hahn - “À Chloris”
R. Hahn - “Quand je fus pris au Pavillon”
C. Brăiloiu - “Le Menuisier”
C. Brăiloiu - “Les oiseaux”
F. Donceanu - “Bâlci în Aldebaran”
Eliade - Revedere - „Codrule , codruțule …“
T. Brediceanu - “Doina Stăncuței”
F. Lehár - “Lippen schweigen”, duet Hanna & Danilo din opereta Văduva veselă