Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu Cultura 09.05.2025

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii de a construi punți între oameni și națiuni, cea de a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu aduce în prim-plan una dintre cele mai emblematice lucrări ale patrimoniului muzical european: Simfonia nr. 9 în re minor op. 125 de Ludwig van Beethoven, cunoscută în întreaga lume pentru celebrul său final — Oda Bucuriei, devenită simbol al unității europene.

Concertul va avea loc marți, 16 septembrie 2025, ora 20:00, la Sala Palatului, fiind susținut de Orchestra Română de Tineret și Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Christian Reif, alături de care vor urca pe scenă celebrii soliști internaționali de prestigiu: Ailyn Pérez (soprană), Judit Kutasi (mezzosoprană), Maximilian Schmitt (tenor) și Soloman Howard (bas). În același program, cunoscutul pianist Simon Trpčeski – o prezență mereu așteptată în cadrul Concursului și Festivalului Internațional George Enescu – va interpreta Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 16 de Edvard Grieg.

Festivalul Internațional George Enescu continuă să aducă pe scenele României excelența artistică internațională, reafirmând muzica drept liant universal între culturi, națiuni și generații. Într-o Europă aflată într-o perpetuă redescoperire a propriilor rădăcini, acest concert devine o veritabilă sărbătoare a valorilor care ne unesc dincolo de frontiere: armonie, solidaritate, libertate și frumusețe.

Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu

 

Concertul este organizat în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, ca parte a unei inițiative comune de a celebra valorile culturale europene și puterea muzicii de a crea conexiuni între oameni și națiuni. Asocierea Reprezentanței la acest eveniment simbolic subliniază angajamentul Uniunii Europene față de dialogul intercultural și promovarea unității prin artă.

Ne bucurăm să fim parte a unui eveniment care aduce împreună, prin muzică, valorile în care credem: unitate, diversitate și solidaritate. Oda Bucuriei, aleasă ca imn al Uniunii Europene, rămâne un limbaj comun al păcii și umanității împărtășite, amintindu-ne că Europa nu este doar un proiect politic, ci și o comunitate de suflete conectate prin cultură. Acest concert este o invitație la speranță și apropiere într-o Europă a oamenilor.

Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România

 

Seara va debuta cu concertul de pian de Edvard Grieg, interpretat de pianistul Simon Trpčeski, artist macedonean aplaudat pe scenele marilor festivaluri europene și colaborator frecvent al London Symphony, New York Philharmonic și Royal Concertgebouw. Cunoscut pentru energia sa debordantă, lirismul autentic și contactul direct cu publicul, Trpčeski reușește să aducă un suflu proaspăt în interpretarea capodoperelor romantice.

Punctul culminant al serii îl reprezintă Simfonia nr. 9 de Beethoven, o lucrare care a depășit granițele muzicii pentru a deveni un manifest al păcii și fraternității universale. Finalul – Oda Bucuriei, pe versurile lui Friedrich Schiller – este un imn spiritual și civic în același timp, celebrând valorile europene fundamentale: libertate, demnitate umană, solidaritate.

Alături de Corul Filarmonicii „George Enescu”, pregătit de maestrul Iosef Ion Prunner, vor evolua patru voci de excepție: Ailyn Pérez – soprană americană de origine mexicană, distinsă cu Opera News Award, cunoscută pentru timbrul luminos și versatilitatea sa, cu apariții la Metropolitan Opera, Royal Opera House și Teatro alla Scala, Judit Kutasi – mezzosoprană româno-maghiară, aclamată în marile teatre europene pentru forța expresivă și rafinamentul interpretativ, apreciată în special în repertoriul verdian și wagnerian, Maximilian Schmitt – tenor german, cu o carieră strălucită în repertoriul mozartian și beethovenian, remarcat pentru claritatea frazării și intensitatea dramatică și Soloman Howard – bas american cu o voce impunătoare și o prezență scenică marcantă, aclamat pentru rolurile sale la Washington National Opera și în marile producții de operă din Europa și SUA.

Dirijorul german Christian Reif este considerat o prezență vizionară a noii generații. Apreciat pentru stilul său empatic, clar și profund articulat, Reif a dirijat ansambluri de prestigiu precum San Francisco Symphony, Münchner Rundfunkorchester sau London Philharmonic Orchestra. În interpretarea sa, muzica respiră și devine un spațiu de comunicare sinceră între artiști și public. Anul trecut, Reif a câștigat 2024 a câștigat un premiu GRAMMY® pentru albumul Walking in the Dark, realizat împreună cu soprana Julia Bullock, soția sa, alături de Orchestra Philharmonia din Londra.

Orchestra Română de Tineret, fondată de maestrul Cristian Mandeal, reprezintă una dintre cele mai valoroase inițiative muzicale românești ale ultimelor decenii. Alcătuită din cei mai promițători tineri muzicieni din țară, orchestra a devenit un ambasador cultural al României în lume și o expresie vie a valorilor europene: educație, excelență și cooperare între generații.

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot achiziționa atât online, din platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât și în format fizic, din rețeaua de hypermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.

Biletele pentru concertul de la Sala Palatului se împart în șase categorii: VIP – 280 lei, Categoria 1 – 250 lei, Categoria 2 – 200 lei, Categoria 3 – 150 lei, Categoria 4 – 120 lei, biletele reduse pentru elevi/studenți/pensionari – 90 lei.

 

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programele. Vă rugăm să vizitați site-ul Festivalului Internațional George Enescu, http://www.festivalenescu.ro/, pentru a fi la curent cu cele mai recente informații.

 

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai mari evenimente de muzică clasică la nivel mondial, organizat începând cu anul 1958. Cea de-a XXVII-a ediție are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. Tema din acest an este „Aniversări / Celebrations”, iar în program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, ce vor aduce în prim-plan atât moștenirea artistică a lui Enescu, cât și impactul său profund asupra muzicii clasice universale.


ALERTA: Centrul statiunii Sinaia, zona Garii, dar si catre manastire si Peles, totul arata infiorator!

JALE la Sinaia. Mai multe zone pline de turiști, mașini, pietoni au fost di...

INSPIRAT la Sinaia: Etapa a V-a a Campionatului National de Viteza in Coasta, IN MEMORIAM Mihai Leu

Campionatul Național de Viteză în Coastă revine cu Etapa a V-a la Sinaia. E...

WOW!!! Fulger cvadruplu pe Costila! SPECTACULOS!

Ieri, când în mai multe zone din țară furtunile au făcut ravagii, după arși...

Cum sa alegi o solutie eficienta de inchirieri masini

Cum transformă companiile de inchirieri auto din Bucuresti si Otopeni mobil...

Inovația în dezvoltarea aplicațiilor mobile și impactul asupra afacerilor moderne

Poză de ThisIsEngineering pe Pexels.com În prezent, aplicațiile mobile a...

Cum sa alegi cea mai buna solutie de inchirieri auto Bucuresti Otopeni aeroport

Turismul străin în România: cum companiile de închirieri auto București Oto...

De ce să optezi pentru o companie de software de automatizare a proceselor de business?

Sursa foto: Pexels.com Globalizarea, internetul, inteligența artificială...

Ghid complet pentru siguranța mașinii tale într-o parcare lângă Aeroportul Otopeni

Fotografie de la Vitor Paladini pe Unsplash.com Când planifici o călător...

Federația Română de Tenis lansează Kaufland-BRD Romania Wheelchair Tennis Circuit 2025

Centrul Național de Tenis găzduiește cea de-a X-a ediție a Kaufland-BRD Rom...

Investiție de importanță strategică pentru România realizată de Eco Sud SA București, 8 iulie 2025

Investiție de importanță strategică pentru România realizată de Eco Sud SA:...

Pietrele semiprețioase brute – ce sunt, cum se folosesc și cum te pot ajuta

Sursa foto: Pexels.com Cristalele și pietrele semiprețioase au fascinat...

Cele mai frecvente cauze ale durerilor de spate la locul de muncă

Fotografie de Photo By: Kaboompics.com pe Pexels.com Durerile de spate a...

Ambulatoriul Spitalului Municipal Ploiesti va fi dotat cu echipamente medicale moderne, prin proiectul VITA

Astăzi, 27 iunie 2025, a avut loc conferința de lansare a proiectului „VITA...

Cele mai bune momente ale zilei pentru a lua suplimente și de ce contează

Fotografie de Polina Tankilevitch pe Pexels.com Alegerea momentului potr...

De ce este avantajos serviciul de rent a car din Otopeni

Mobilitatea turistilor straini in Romania: rolul esential al companiilor de...

5 schimbări mici în birou care fac o diferență mare în eficiența echipei

Fotografie de Marc Mueller pe Pexels.com Productivitatea unei echipe poa...

Trasee de vis din Brașov: locuri pe care le poți explora în ritmul tău cu o mașină închiriată

Sursa foto: Pexels.com Brașovul este unul dintre cele mai frumoase punct...

Vara in actiune la Colceag! Totul pentru o comuna moderna!

Luna iulie a început în forță în comuna Colceag! Iată ce anunță primarul...

Importanța aparatelor anti insecte în industria HoReCa: cum protejezi clienții și respecți normele sanitare

Fotografie de la Andrea Piacquadio pe Pexels.com În industria ospitalită...

Cum sa alegi o solutie eficienta de inchirieri auto fara garantie

Cum sprijina companiile de inchirieri auto din Bucuresti si Otopeni mobilit...

Cetatea in forma de stea care uimeste si azi in inima Ardealului

Cetatea din Alba are statutul legal de monument istoric și trecutul ei este...

Beneficiile de a avea o locuință izolată termic și cum afectează consumul energetic

În contextul actual al costurilor tot mai ridicate la energie și al schimbă...

Top tendințe în utilizarea profilelor decorative pentru un design interior rafinat

Designul interior al locuințelor moderne nu se mai rezumă doar la mobilier...