Eugen Petri: Un sculptor de amplitudinea unui muzeu
În actualul sezon, în feeria albă de la Bâlea Lac (judeţul Sibiu) s-a inaugurat cea de -a 13-a Biserică de Gheaţă, construită cu migală şi... măiestrie, după modelul arhitectonic al unei vechi biserici din pitorescul sat sibian Mâlăncrav.
De această dată, însă, construcţia şi sculpturile din interior sunt înnobilate de harul unui artist complex, extraordinarul, neostenitul sculptor Eugen Petri, al cărui nume străluceşte şi cucereşte... meridiane. (n.n. Ar mai fi de spus că tot în iarna care abia s-a încheiat, artistul şi-a pus amprenta pe ceea construcţia şi sculpturile fascinantului Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac).
Mulţi ploieşteni îl ştiu ca profesor de sculptură la Liceul de Artă „Carmen Sylva”. Un dascăl minunat, profund, dedicat. Este, însă, infinit mai mult decât atât.
În urmă cu câţiva ani, primea pentru abordările sale fantastice, pentru inspiraţia şi arta sa, premiul internaţional „Constantin Brâncuşi” (Premiile Niram Art 2010 ), creaţiile sale fiind cunoscute pe întreg mapamondul, din China până în Costa Rica şi hăt, departe, în cine ştie ce alte orizonturi.
A fost declarat Cetăţean de onoare al Caransebeşului, urmarea a tradiţiei organizării, aici, a unei serii de tabere internaţionale de sculptură. Artistul, de altfel, o prezenţă constantă de vârf a simpozioanelor şi taberelor internaţionale de sculptură din Coreea de sud şi până în America, este apreciat drept un sculptor amplitudine şi de autentică vocaţie. Eugen Petri este, în primul rând, un artist rafinat, care exploatează cu inteligenţă potenţialităţile expresive ale marmurei, lemnului şi metalului în egală măsură.
Sculptura lui Petri este caracterizată tocmai de acest dialog între suprafeţe plane, rigide, şi suprafeţe gondolate, cu moliciuni textile şi tendinţe volatile. Construcţiile solide, euritmice, de filiaţie arhitectonică, alternează cu flamboaianţe ce corespund fluturărilor visului său îndrăzneţ. Este preocupat de evanescenţă, de velocitate, iar încercarea de a le surprinde în blocurile marmurei de Carrara a fost sortită succesului. Aceasta a fost încununarea experienţei de a lucra în materialul aparent dur, însă în realitate foarte uşor de cioplit atunci când blocul este proaspăt tăiat din carieră. Hermes este sintetic reprezentat printr-un picior înaripat. Rezidă aici conflictul dintre aspiraţia spre tării şi imposibilitatea desprinderii de sol, de forţa gravitaţională. Pene, sau flăcări, se ridică din glezna ferm înfiptă în glie. Totuşi, Hermes zboară! Dar, zborul său este doar în imaginaţie. Aminteşte-ţi dimineaţa este un fel de pânză de corabie umflată de un vânt bun. „Panta rhei” - axioma lansată de filosoful Heraclit din Efes - este admirabil slujită de Petri în lucrările sale ce urmăresc transformarea formei sub forţa apei şi a vântului. (Sibiunews)
*O carieră cât o enciclopedie...
Maestrul a absolvit liceul de Arte din Sibiu şi apoi, Academia de Arte - Bucureşti, secţia Sculpturã, promoţia 1989
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1991
Membru al Societăţii Regale Britanice a Sculptorilor din febr. 2007.
Coordonator al Taberei Internaţionale de Sculptură în Marmură Caransebeş ,România
Lucrări de sculpturã în colecţii particulare din: Germania, Italia, Danemarca, Franţa, Suedia, Finlanda, Elveţia, SUA, România,Ucraina,. Grecia, Marea Britanie, Argentina, Coreea de Sud, Israel, Palestina.
EXPOZIŢII DE GRUP
Expune din 1989 la toate saloanele de artã judetene în Ploiesti
1988 - Quadrienala de arte decorative - DALLES Bucuresti
1989 - Salonul de sculpturã micã - Orizont Bucuresti
1990 - Bienala de desen Arad
1991 - Galeria Pregaard - Aabenraa - DANEMARCA
1992 - Salonul national - Galeriile Teatrului National Bucuresti
1992 - Galery “68” - Copenhaga - DANEMARCA
1995 - Galery Birgersson – SUEDIA
1996 - Galeries des Forums - Norderstedt - GERMANIA
1996 - Galeria Nillson –Stokolm -SUEDIA
1997 - Bryggeriet Konsthallen - Trelleborg - SUEDIA
1997 - Galerie Expressions Geneva - ELVETIA
1998 - Rom-Art Galerie Braunschweig - GERMANIA
1999 - Dantesca - Ravena - ITALIA
1999 - Galeria 49@ New York SUA
2001 - Southern Exposure Gallery - West Palm Beach - Florida USA.
2005 – Galeria de arta „Silva”, Busteni, Expozitia „Entitati Spirituale”
ARTA MONUMENTALA
2000--Bust monumental Mihai Viteazul ,Podeni Prahoha
2001 --Monumentul Eroilor , Soimari ,Prahova
2001 - Douã busturi monumentale Mihai Viteazul : Cazangic si Cimislia - Republica Moldova
2003 – Ambient exterior “Fantana monumentala cu decoratii” - proprietate privata, Miami – Florida, U.S.A.
2004 – Bust monumental Nicolae Iorga : Complex Memorial „Constantin Stere”, Parcul Bucov – Ploiesti
2004 – Monumentul Eroilor : Apostolache – Prahova – Romania
2004 – Bust monumental Theodor Dill : Deichstrasse – Hamburg – Germania
2005 – Bust monumental Constantin Brancovenul – Urlati, Prahova
2006 - Placa comemorativa „Mihai Jar” , Cernauti, Ucraina
2006--Monumentul eroilor Predeal-Sarari , Prahova
2007—„Ruga” Parcul de sculptura, Caransebes, Caras-Severin,
2007 -- Monumentul eroilor Vadul-Sapat ,Prahova
2008--"Scurgerea Timpului' Caransebes ,Romania
2o10--Arcul" Spirutualitatii" Caransebes Romania
2011--Bust monumental "Grigore Vieru" Ungheni R.Moldova
2011--Fantani sculpturale-"Calea Sacra" Caransebes Romania
EXPOZITII PERSONALE
1994 - Galeriile “Cãminul Artei” - Bucuresti
2005 – Galeria „Sun Rise”, Miami, S.U.A.
2006 – Galeria Ploiesti Expozitia „Jazz- Suflet si forma”
2006 - Galeria de arta, Silva, Busteni
2007--Galeria Pass -par tout Sibiu
2007 – Galeria „Posk”, Londra, MAREA BRITANIE
2007 – Galeria „Kunsthaus Gerwert”, Idaroberstein, GERMANIA
2008 – „La Fontsee”Gallery- Michigan SUA
2009--Galeria Royal British Society of Sculptors Londra
TABERE DE CREATIE
1986 – Simeria, ROMANIA
1987 - Slãnic Moldova, ROMANIA
1988 - Soveja, ROMANIA
1990 – Lãzarea, ROMANIA
1995 - Valea Doftanei, ROMANIA
1996 - Art Village , Rydobruk, SUEDIA
1997 - Kaposvar - Müvezet Symposium, UNGARIA
1999 - Woodcarving Competition , Breckenridge, Colorado - SUA
2000 - UNESCO - Tabãra de artã a tãrilor est europene, Busteni, ROMANIA
2002 – Tabara de creatie „Virgil Mihaescu”, Brebu, ROMANIA
2007 – Simpozionul International de Sculptura, Caransebes, ROMANIA
2008 – Simpozionul de arte vizuale Human Cucuteni –Iasi
2010 --Simpozionl International de Sculptura in Marmura Caransebes, Romania
2010-- Sympozionul International de Sculptura in Marmura Argentina,romania
2011-- Simpozionul International de Sculptura in Marmura Caransebes Romania
2011 --Simpozionul International de Sculptura in granit Boryong Coreea de Sud
PREMII
1999 - Premiul „Artists Choice Woodcarving Competition”, Breckenridge Colorado - SUA
2002 – Premiul special al Fundatiei „Mihai Viteazul”, Brebu – Romania
2004 – Medalia de argint –fundatia „Der Dreiter Strasse” Hamburg - Germania
2008 – Bursa Bian Mercer Trust UK-in Pietrasanta Italia
2010 --Marele Premiu pentru sculptură "C.Brâncuşi " - Niram Art -Madrid .Spania
În mâinile sale, lemnul, bronzul, marmura şi gheaţa prind a glăsui or chiar a... cânta. În mâinile sale, ARTA este ACASĂ.
Surse foto: Hotel Of Ice Romania