… Ne mai arde de cultură?!...

Astăzi, 22 aprilie 2021, se împlinesc 105 ani de la nașterea lui Yehudi Menuhin, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale secolului muzical XX, artist care a fost hotărâtor influențat de marele ENESCU.

Ulterior, Yehudi Menuhin s-a remarcat prin promovarea, pe plan mondial, a creaţiei artistice a lui George Enescu, dar şi prin prietenia remarcabilă cu celebrul muzician român, care i-a fost nu numai profesor ci şi mentor. Între ei s-a legat şi o prietenie extrem de apropiată şi cu care se vizita des, mai ales după exilul lui Enescu la Paris. Dipariţia lui Enescu, în mai 1955, a lăsat un mare gol în cariera lui Menuhin, care în întrega sa carieră care a urmat, şi-a făcut un ţel din a aduce şi mai aproape de inimile melomanilor, bogata activitate artistică a acestuia. La 4 septembrie 1958 se deschidea la Bucureşti prima ediţie a Festivalului internaţional George Enescu, iar unul dintre invitaţii de onoare a fost Yehudi Menuhin. Sosit în România la 15 septembrie 1958, Menuhin susţine o conferinţă de presă în care elogia viaţa şi opera lui Enescu. Menuhin spunea: „Maestrul George Enescu a lăsat țării sale tot ce a avut mai prețios. Întreaga sa viață a fost o expresie a modestiei deosebite care îl caracteriza. Enescu se gândea în primul rând la patria pe care o iubea mai presus decât orice. El și-a iubit țara prin tot ce reprezenta ea mai autentic și mai expresiv. De aceea, desigur, a prețuit el atât de mult folclorul românesc care este și rămâne supremul său tezaur artistic. Cred că este fericit poporul căruia îi aparține un om și un artist ca Enescu.” În festival, Menuhin a susținut un recital minunat, în care a interpretat partitele nr. 6 în mi major și nr. 4 în re minor de Bach și sonata pentru vioară solo de Bala Bartok.

Yehudi Menuhin a avut o carieră fantastică ca și violonist şi dirijor și a fost cunoscut în toată lumea graţie nenumăratelor turnee. În 1959 se stabileşte la Londra, iar în anul 1963 deschide şcoala ce avea să-i poarte numele, o instituţie pentru copii şi tineri talentaţi în domeniul muzical şi în acelaşi an, la Londra, introduce pentru prima dată într-un mare concert, simfonia I de George Enescu, lucrare pe care englezii aveau să o adopte şi să îşi dorească să o asculte în fiecare an. Aceasta este perioada în care Menuhin debutează şi la pupitrul dirijoral, o postură în care avea să se regăsească până la finalul vieţii şi pentru care a primit numeroase elogii internaţionale, după ce avea să conducă aproape toate marile orchestre ale lumii. În anul 1970 primeşte cetăţenia elveţiană, în anul 1977 scrie o carte autobiografică – „Unfinished Journey „/“Călătorie neterminată”, iar în anul 1983 Menuhin şi Robert Masters înfiinţează Concursul internaţional Yehudi Menuhin pentru tineri violonişti, considerat cea mai importantă competiţie mondială de gen pentru tinerele talente. În anul 1985 primeşte cetăţenia britanică şi, totodată, titlul de „Sir”, îar în anul 1990 înfiinţează Orchestra Asian Youth cu care va face turnee în Japonia, Taiwan, Singapore şi Hong Kong. În întrega sa carieră, Menuhin a interpretat pe unele dintre cele mai valoroase instrumente din lume, a căror acustică a impresionat: Lord Wilton Guarnerius din 1742, Giovanni Bussetto din 1680, Giovanni Grancino din 1695, Guarneri filius Andrea 1703, Stradivarius, Prince Khevenhüller 1733 Stradivari, sau Guarneri del Gesù 1739. Yehudi Menuhin este şi autorul unor volume, din care menţionăm „Violin: Six Lessons” – în anul 1972, „The Music of Man” – în 1980, sau „Life Class” – în 1986. În anul 1998, cu modestie și cu iubire față de profesorul său George Enescu, Sir Yehudi Menuhin a acceptat să vină în România, în calitate de invitat de onoare al Festivalului George Enescu din acel an. Tot în acel an, la 13 septembrie, Menuhin a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, precum şi pe cel de cetăţean de onoare al oraşului Cluj-Napoca. Yehudi Menuhin nu a fost însă numai unul dintre cei mai mari muzicieni din toate timpurile, ci s-a implicat şi în susţinerea a numeroase organizaţii religioase, sociale, şi de mediu din întreaga lume. Generozitatea şi implicarea sa în scopuri caritabile i-au adus recompense de calibru, cum sunt titlul de Comandor al Legiunii de Onoare, Cavaler al Ordinului Olandez Orange-Nassau, Honorary K.B.E., la care se adaugă numeroase distincţii care au răsplătit cariera sa artistică excepţională – Crucea Ordinului Federal al Germaniei, Ordinul Belgiei, ori premiul „Nehru”, sau titlul de Doctor Honoris Causa al celor mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume, printre care Oxford, Sorbona şi Cambridge, sau titlul de lord decernat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, după cum aflăm de la Otilia Ioana Dorobanțu- muzeograf în cadrul Muzeului „George Enescu”.

A trecut la cele veşnice la 12 martie 1999, la Berlin, la vârsta de 83 de ani, în plină putere creatoare, într-un moment în care avea, încă, multe planuri ambiţioase de îndeplnit şi un program bine conturat până în anul 2003, inclusiv preşedinţia de onoare a Festivalului Enescu din anul 2001.