Statuetele de la Hamangia care au cucerit mapamondul

Statuetele de la Hamangia care au cucerit mapamondul Cultura 18.07.2021

 

„Gânditorii” de la Hamangia reprezintă două dintre cele mai complexe statuete care s-au realizat vreodată, constituind o veritabilă «cheie de cod», cum spun specialiștii.

 În anul 2000, statuetele de la Hamangia au fost desemnate, de către o comisie internaţională, ca fiind unul din cele 10 artefacte ale culturii pământene care ar trebui să ne reprezinte planeta. Hamangia este o localitate din comuna Istria, Dobrogea, astăzi satul Baia, jud Tulcea. Bărbatul are coatele așezate pe genunchi și își sprijină capul în mâini. Femeia ține mâinile amândouă pe un picior.

Cele două statuete formează o pereche, el reprezintă un zeu al vegetației, iar ea o zeiță a recoltei.

Se spune că pozitia lor este vindecătoare, că reprezintă codul vindecării minții și, implicit, al vindecării fizice.

Aceste statuete, ca și Piramidele din Egipt, au fost făurite având unul și acelasi model, măsura OM, omul fiind măsura tuturor lucrurilor, măsura de excepție care este numărul de aur – 1,6180339. Numărul 16 este un simbol simultan al diviziunii și multiplicării, al cultului solar și al luminii, ambele fiind simbolizate și reprezentate prin 8 sau 16 raze.

 Comori de la noi!
 

Hamangia este cea mai veche cultură neolitică din Dobrogea. Ea a cunoscut o lungă perioadă de înflorire, care s-a prelungit până la nașterea variantei pontice a Culturii Gumelnița, influențând-o și pe aceasta. Fazele timpurii ale culturii Hamangia au fost sincronizate de arheologi cu evoluția culturilor Criș și Boian.

Apărută pe teritoriul Dobrogei, această cultură de origine est-mediteraneană evoluează pe parcursul celei de a doua jumătăți a mileniului al V-lea î.Hr și începutul mileniului următor. Ea se subdivide în mai multe faze:

  • cea mai veche faza de manifestare a culturii Hamangia a fost denumita Medgidia, aceasta a fost contemporană cu fazele evoluate ale culturii Dudești
  • faza mijlocie a culturii Hamangia este denumită Golovița și este contemporană cu faza Bolintineanu a culturii Boian
  • urmează fazele eneoliticului târziu, precum Ceamurlia și Mangalia.

 

foto: Curiosities of the worlds


MODIFICARI in trafic, cauzate de FINALIZAREA ASFALTARII BULEVARDULUI!

Revenim cu detalii privind noi modificări în trafic în Ploiești, după ce ie...

EXCLUSIV: Patronatul IMM-urilor din Prahova implineste 30 de ani. Eveniment national la Ploiesti

Filiala Prahova a Patronatului IMM-urilor va aniversa, in 2024, trei deceni...

Administratora unui bloc din Bucuresti, injunghiata MORTAL joi seara

„TERIBIL”… puțin spus! Joi seară, în jurul orei 19.10, Poliția Capitalei –...

BRAGADIRU: Trafic oprit- Pieton accidentat mortal

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează...

S-a aprobat construirea unui nou ambulatoriu in Ilov, „extensie” a Spitalului Judetean

Proiectul construirii unui punct medical în Popești-Leordeni intră în linie...

Ambasadorul Elvetiei la Bucuresti, prezent la prima editie a Sports Business Awards

Peste 150 de manageri de top, antreprenori, sportivi, reprezentanti ai club...

Ce… dulci amintiri: Cofetariile Micului Paris

Bucurestiul a fost intr-un timp numit „orasul cofetariilor”, el depasind un...

Veste buna pentru campineni: se asfalteaza Strada Voila

„S-a turnat primul strat de asfalt pe strada Voila, pe tronsonul cuprins în...

 A… ucis, acum… „plateste”! Chiar daca… au trecut cateva luni de la abominabila fapta!

Miercuri, 27 martie a.c., un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tr...

,,Voievozii romani, pavaza a crestinatii” la „o vorba” cu elevii din Tomsani

28 martie 2024, la Centrul Cultural Tomșani s-a desfășurat activitatea cu t...

Cand zarzarii infloriti fac spectacol in jurul blocului…

Așa arată, privită de la un etaj superior, grădina unu bloc din zona de Sud...

Tehnologie inteligenta pentru casa moderna cu aspiratoare verticale

Cu fiecare zi care trece, tehnologia inteligenta devine din ce in ce mai pr...

Ai nevoie de utilaje pentru prelucrarea lemnului?

Industria prelucrării lemnului este în continuă dezvoltare și are un rol vi...

Cum poți obține spații de depozitare la un preț avantajos pentru firma ta

Fotografie de ELAVATE pe Pexels.com Ești proprietarul unei afaceri care...

Vrei să găsești un nou hobby? 8 activități pe care să le înveți cu ajutorul cărților

În căutarea unui nou hobby, cărțile pot fi cel mai bun ghid pentru a explor...

Cumpara Anvelopele de Iarnă 185/65 R15 TRIANGLE Tw401 de la Vadrexim.ro

Siguranță și Performanță pe Timp de Iarnă cu TRIANGLE Tw401 de la Vadrexim....