De folos. Lectii de viata din Avrigul frumos…

„Bătrânii pe lângă care am crescut eu aveau în suflet un munte de durere, dar și unul de bucurie, durere pentru toate greutățile care le-au umbrit viața și pentru cei dragi pierduți în timp, bucurie pentru reușita de a depăși zilele grele cât și pentru cei dragi care au răzbit și ei și au trăit.
Aveau în suflet, bătrânii mei, un soi de liniștire care-i făcea să fie asemeni munților la poalele cărora își duceau viața, asemeni cerului adânc și frumos în zile de vară, asemeni ochiului de apă din căușul muntelui, acel iezer în care-și aveau sălaș zânele. Aveau un soi de blândețe care te învăluia în fiecare zi ca o caldă lumină și pe care o simțeai chiar și în lipsa oricărui gest sau cuvânt.
Bătrânii pe lângă care am crescut eu aveau acea înțelepciune rotunjită frumos în viața-le grea și împărtășită celor care mai aveau timp și răbdare să-i asculte.
Bătrânii pe lângă care am crescut eu erau povești în poveste, fuseseră trăitorii unor vremuri despre care noi învățam din cărți cu texte seci fără să căutăm, cei mai mulți dintre noi, simțămintele acelor vremuri din sufletul lor.
Bătrânii pe lângă care am crescut eu trăiau cuminți în niște vremuri în care locul lor era tot mai îngust și se pregăteau de trecere în lumină cu sufletul lor atât de plin de bogății din care dăruiau cui aveau ocazia.
Îmi dăruiau povești și povețe, întâmplări și personaje, cântări și istorii, crâmpeie din trăirile lor și un strop de suflet frumos de dat mai departe.
Lumea lor se stingea căci modernismul venea ca un tăvălug nedându-le timpul să-și încheie povestea.
Din lada lor mai descoperim uneori crâmpeie de spiritualitate, bucăți din sufletul unui sat și fărâme de înțelepciune. Restul... s-a dus în lumină odată cu ei lăsându-ne mai săraci.
Bătrânii pe lângă care am crescut rămân totuși vii în povești.
Bogată mă simt că i-am avut, bogăție mi-au lăsat în povețe”.
Împărtășite duios de directorul Bibliotecii Orașului AVrig, minunata păstrătoare de tradiții, Maria Grancea.
sursa foto:Maria Grancea