Incepe HiPerMath 2022-2023 – a IV-a editie a programului de pregatire pentru competitii internationale de matematica
Programul Upper.School for IMC devine HiPerMath: un program dinamic și plin de provocări cu dificultate ridicată, prin care s-au antrenat anul trecut 132 de elevi, din care 113 au obținut medalii la Olimpiada Națională de Matematică, 37 s-au calificat în loturile lărgite de juniori și seniori, 10 au reprezentat România la competițiile internaționale de matematică, unde au obținut 7 medalii de aur și 6 medalii de argint.
Fundația Upper Education dă startul celei de-a IV-a ediții a programului de pregătire pentru performanță, care din acest an apare sub un nou nume – HiPerMath - High Performance in Mathematics. Programul se adresează tuturor copiilor pasionați de matematică din clasele VII – XII, care doresc să-și depășească limitele într-o comunitate în care calitățile necesare nu sunt doar abilitățile matematice, ci și perseverența și ambiția în urmărirea unui obiectiv de învățare pe termen lung.
Desfășurată în două secțiuni, o secțiune dedicată juniorilor și una dedicată seniorilor, noua ediție HiPerMath aduce împreună cel mai mare număr de profesori de până acum. Anul acesta, 26 de profesori și mentori cu reputație și experiență în pregătirea olimpicilor, în coordonarea echipei României la concursuri internaționale sau foști olimpici internaționali sunt ghidați de aceeași dorință: să încurajeze și să susțină elevii să-și să atingă cele mai înalte obiective, oricât de greu de atins ar părea.
From Silver to Gold: Inspirație, Ambiție și Perseverență
Trei dintre mentorii implicați în acest proiect, Andrei Bud - Post-doc la Goethe-Universität Frankfurt am Main și fost olimpic internațional, Radu Bumbăcea - absolvent al Universității Cambridge și fost olimpic internațional și Octav Drăgoi - absolvent al Universității Harvard, masterand în Data Engineering and Analytics la Universitatea Tehnică din Munchen și fost olimpic internațional, au dezvoltat un concept de mentorat integrat în programul HiPerMath: From Silver to Gold.
Conceptul From Silver to Gold a început odată cu cea de-a treia ediție de anul trecut și continuă în acest an cu și mai multe lecții ce au ca scop determinarea elevilor în a încerca să lucreze probleme din ce în ce mai dificile, încurajându-i să se autodepășească și să urce cât mai sus în clasament cu ajutorul unor mentori excepționali.
“Programul UpperSchool for IMC a fost cel mai interesant și eficient curs la care am avut ocazia să particip. Lecțiile au fost foarte variate datorită multitudinii de profesori pe care i-am avut, aceasta adăugând o valoare enormă cursului. Mulțumesc echipei UpperSchool pentru că au creat acest program extraordinar și care cu siguranță are un mare impact asupra elevilor îndrăgostiți de matematică.”, ne-a spus Cătălin Botezat, participant din Republica Moldova la ediția de anul trecut.
"Programul Upper.School for IMC din ultimii 2 ani la care am participat m-a ajutat foarte mult să mă pregătesc constant, pentru că în fiecare săptămână aveam cursuri și probleme selectate la care trebuia să trimit soluții, ceea ce mi-a format foarte multă disciplină în pregătire. Am avut ocazia, prin acest program, să cunosc foști olimpici internaționali care ne-au împărtășit din experiența lor de la olimpiade, dar și din experiența de după, astfel că am putut să aflu și unde poți să ajungi după liceu și universitate, ceea ce mi-a dat multă motivație să reușesc și eu să fiu ca ei.", ne-a spus Robert Dragomirescu, medaliat cu aur la IMO 2022.
HiPerMath oferă tuturor copiilor pasionați de matematică șansa de a lucra într-un mediu în care, pe lângă calitatea de excepție a cursurilor, feedback-ul, comunicarea și competiția antrenează perseverența și mențin vie motivația. Atât pentru secțiunea de juniori, cât și pentru cea de seniori, cele 50 de sesiuni de curs au un nivel de dificultate ridicat și cuprind studiul intensiv al teoriei numerelor, algebrei, geometriei și combinatoricii. Creativitatea și gândirea critică reprezintă două dintre cele mai importante valori pe care le împart atât profesorii, cât și elevii participanți.
„Succesul la olimpiade și competiții nu este doar un rezultat de moment, este consecința unei perioade de muncă, pregătire, renunțări și ambiții. O pregătire pe termen lung, consecventă, de nivel ridicat, formează caractere puternice. Câștigul nu este doar o medalie în portofoliul personal, ci este atitudinea față de un obiectiv greu de atins, iar această atitudine determină succesul pe termen lung”, este mesajul cu care Lioara Ivanovici, Co-Fondator și Director Executiv al Fundației Upper Education, încurajează elevii ce au o pasiune reală pentru matematică să se înscrie în programul HiPerMath și să descopere cum mentoratul unor oameni de excepție și comunitatea celor care împărtășesc aceeași pasiune pentru matematică poate contribui la succesul în competiții, dar mai ales la succesul pe termen lung.
HiPerMath susține gratuit elevii să ajungă la performanțe înalte
HiPerMath este un program complet gratuit și se desfășoară exclusiv online în perioada 22 octombrie 2022 - 21 mai 2023 pe platforma upper.school. Programul include 50 de cursuri și două evaluări de tip simulare baraj în fiecare secțiune a programului. Mai mult de atât, participanții se bucură de:
- feedback de calitate din partea profesorilor
- materiale de studiu, probleme atent selectate și soluții
- evaluări săptămânale pe baza problemelor selectate
- statistici și recomandări legate de nivelul de dificultate pentru care ar trebui să se antreneze fiecare participant
Sunt eligibili pentru înscriere elevii care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
- au obținut o medalie de aur, argint sau bronz la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Matematică în anul 2022
- au participat în programul Upper.School for IMC 2021-2022 și s-au clasat în primii 50% conform punctajului individual de la finalul programului.
Suplimentar, vor fi acceptați 20 participanți, pe baza aplicării, prin trimiterea pe adresa de email cursuri@upper.school a următoarelor informații:
- un eseu de maxim o pagină în care să ne scrii ce îți place cel mai mult din domeniul matematicii, ce reprezintă pentru tine matematica și de ce iți dorești să participi în acest program
- o recomandare de la un profesor de matematică
Află mai multe detalii despre programul HiPerMath și despre modul de înscriere aici.
Despre Fundația Upper Education
Fundația Upper Education este o inițiativă educațională lansată în octombrie 2018, care își propune să sprijine elevii talentați din România ce își doresc să facă performanță în materiile exacte. Anual, Fundația organizează programe gratuite de pregătire pentru competiții internaționale de matematică, organizează concursuri gratuite la nivel național și este organizator local al unor concursuri internaționale individuale sau pe echipe. În fiecare an, Fundația premiază olimpicii naționali la matematică și susține pregătirea copiilor ambițioși prin invitații de participare gratuită în programele de pregătire de nivel avansat. Mai multe detalii puteți afla pe: https://fundatia.upper.school/