Record CANTUS MUNDI: 26.000 de participanti la Ora Pamantului in martie 2023
Sâmbătă, 25 martie, de la 20:30, timp de o oră, 26.000 de persoane au participat la acțiunile organizate de Programul Național Cantus Mundi cu prilejul celei mai mari mobilizări voluntare mondiale dedicate protejării mediului - Ora Pământului.
Copiii din peste 250 de coruri și ansambluri instrumentale Cantus Mundi au cântat alături de familii, prieteni și profesori pentru sănătatea planetei, în cadrul a 79 de recitaluri găzduite în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara.
„Anul acesta am depășit toate așteptările! Acesta este un semn de sănătate pentru societatea în care trăim și ne aduce multă speranță. Iată cum, în al 60-lea an de existență neîntreruptă, programul Corului Madrigal reușește să convingă mai bine de 26.000 de români să cânte împreună, pentru 60 de minute și să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor de mediu cu care ne confruntăm”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”.
Anul acesta, la a șaptea ediție Ora Pământului organizată de Programul Național Cantus Mundi, copiii și tinerii, împreună cu dirijorii și coordonatorii zonali ai programului, au fost aplaudați în 64 de localități din 34 de județe și București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
La ora 20:30, lumina a fost stinsă pentru o oră, iar copiii au interpretat a capella selecții din cele peste 30 de piese din broșura Ora Pământului cu Cantus Mundi, editată în fiecare an de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.
În capitală, Cantus Mundi a marcat Ora Pământului împreună cu peste 900 de copii și tineri din 18 coruri și ansambluri, care au susținut mini-concerte pe trei scene diferite amenajate în aer liber la Opera Comică pentru Copii.
Cel mai mare grup de copii a cântat pentru natură în județul Maramureș, la Baia Mare, în Parcul „Regina Maria”, unde aproape 2.000 de persoane s-au reunit prin muzică împotriva risipei care afectează planeta.
Participări impresionante în țară au fost și la Sibiu, unde peste 700 de copii au cântat la Promenada Mall și la Școala Primară Andreiană, la Brăila, unde s-au reunit peste 500 de copii din 19 coruri pe Platoul Primăriei, la Oradea, unde 550 de copii au susținut recitaluri în Piața Unirii sau în județul Buzău, unde au cântat peste 450 de copii. În toată țara, prestațiile copiilor tinerilor au fost aplaudate atât de familii și de profesori, cât și de publicul sosit special să susțină această inițiativă.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.800 de coruri. Peste 63.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Despre Earth Hour/ Ora Pământului
Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră, Ora Pământului. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins peste 2 miliarde de oameni, din peste 8.000 de oraşe, din peste 180 de ţări.