Lista celor 25 de profesori universitari care primesc burse de cate 5000 euro pentru metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii

Lista celor 25 de profesori universitari care primesc burse de cate 5000 euro pentru metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii Educatie 15.11.2025

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) a anunțat vineri, printr-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, lista celor 25 de profesori universitari care vor primi burse de câte 5.000 EUR pentru metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii.

 

Cei 25 de câștigători ai Burselor ANIS 2025 provin din 23 de universități și 12 orașe din România. Astfel, sunt premiați: 8 câștigători din București, 7 din Cluj-Napoca, 5 din Timișoara, 4 din Iași și unul din Brașov.

 

Ediția din acest an a inclus opt categorii tehnologice, acoperind domenii precum Big Data, Artificial Intelligence, Machine Learning, Cloud Computing, Cybersecurity, Internet of Things, HealthTech și categoria Quantum Computing, care marchează intrarea universităților românești într-un domeniu de frontieră al științei.

 

De asemenea, a existat și categoria Tech for All care premiază cadrele didactice care utiliează noile tehnologi în universități non-tehnice.

 

„Bursele ANIS arată, an de an, că în universitățile din România există o nouă generație de profesori curajoși, conectați la transformarea digitală și gata să aducă schimbarea în educație. Faptul că avem înscrieri din întreaga țară și proiecte tot mai puternice confirmă direcția în care mergem: aceea de a construi un parteneriat real între mediul academic și industria tech, în beneficiul studenților și al economiei digitale”, a declarat Corina Vasile, Director Executiv ANIS.

 

LISTA câștigătorilor Burselor ANIS 2025

Categoria Big Data

 

Marcel Antal – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Andrei Turbatu – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie „Politehnica” București

Ciprian-Alin Simion – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Categoria Artificial Intelligence & Machine Learning

 

Raluca-Laura Portase – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Cătălin Iapă – Universitatea Politehnica Timișoara

Mihnea-Bogdan Jurca – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Zsuzsanna Oneț-Marian – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Ștefan Daniel Achirei – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Alexandra Diaconu – Universitatea din București

Categoria Cloud Computing

 

Cornelia Ionela Bădoi – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie „Politehnica” București

Categoria Cybersecurity

 

Mădălina Doinea-Zurini – Academia de Studii Economice din București

Alexandru Chiș – Universitatea Transilvania din Brașov

Jan-Alexandru Văduva – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie „Politehnica” București

Darius Galiș – Universitatea de Vest din Timișoara

Categoria Quantum Computing

 

 

Gabriel Pascu – Universitatea de Vest din Timișoara

Sebastian Mihai Ardelean – Universitatea Politehnica Timișoara

Categoria Internet of Things (IoT)

 

Gordana Barb – Universitatea Politehnica Timișoara

Tiberius George Sorescu – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Categoria HealthTech

 

Alexandru Grădinaru – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie „Politehnica” București

Categoria Tech for All

 

Oana Blaga – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Filip-Mihai Toma – Academia de Studii Economice din București

Mihai-Aureliu Savin – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași

Bianca-Livia Bartoș – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Vlad Bujdei-Tebeica – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București

Vlad Alexe – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

În total, au fost 85 de proiecte înscrise, 38 de finaliști și 125.000 de euro în burse oferite de companiile membre ANIS. Fiecare premiant a primit o bursă în valoare de 5.000 de euro, alături de un abonament medical anual oferit de o clinică privată.


Universitatea Craiova a reușit eventul campionat – Cupă, după o pauză de 35 de ani!

Universitatea Craiova a câştigat, în această seară, titlul de campioană a...

Fabio Di Giannantonio (Ducati) s-a impus duminică în Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP

Pilotul italian Fabio Di Giannantonio (Ducati) s-a impus duminică în Marel...

CSM REȘITA la… CENTENAR. Mesaj impresionant din partea primarului

„Astăzi sărbătorim 100 de ani de la înființarea CSM Reșița! Sărbătorim, de...

Ministerul Culturii, reacție la succesul „Fjord”- lui Cristi Mungiu la Cannes

„Unele filme nu se termină odată cu genericul de final. Rămân cu tine. Îți...

Suntem la un pas de… Palme d’Or! Filmul „Fjord” al lui Cristi Mungiu, aplaudat 12 minute în șir

„Echipa filmului „Fjord” de Cristian Mungiu a strălucit aseară la Festival...

CAS Prahova, noutăți referitoare la modalitatea de acordare și de plată a concediilor medicale

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, cu sediul în strada Praga nr. 1, ju...

Endocrinologie în Suceava la Clinica Hereditas – cum menții echilibrul hormonal cu ajutor specializat

Problemele hormonale pot influența întregul organism, de la metabolism pân...

În Prahova, s-a lansat Clubul itinerant Femynia

Camera de Comerț și Industrie Prahova a organizat luni, 11 mai 2026, la Sk...

Parc vandalizat cu… iaurt și „vedetele fenomenului”- cojile de semințe la Bucov! Reacția promptă a Primăriei

„Joaca unor copii de școală a devenit subiect de discuții și, mai ales, ac...

Produsele de autoaparare și echipamentele tactice, tot mai căutate în România

Interesul pentru produse de autoaparare și echipamente Military a crescut...

VICTORIE impresionantă pentru CASA DE CULTURĂ PLOPENI!

„Suntem extrem de mândri să anunțăm că trupele noastre, Frappe și Litt...

Ce se întâmplă BUN la Vărbilău în cursul acestui an și anul viitor?! Aflăm chiar de la administrația locală!

Administrația locală continuă investițiile în toate satele comunei, prin l...

Ce elemente fac diferența într-o baie amenajată modern, idei de la lustreled.ro

Baia a devenit de mult mai mult decât un spațiu strict funcțional. Acum es...

Fosta bancă austro-ungară, una dintre cele mai frumoase clădiri ale Brașovului

Fosta bancă austro-ungară de pe strada Republicii nr 45.Clădirea, de-o răp...

Cum să amenajezi o baie mică? Sfaturi practice

Te simți blocat între pereții unei băi minuscule unde abia ai loc să te în...

Home Planning – Ce defecte ascund multe locuințe înainte de cumpărare

Achiziția unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante investiț...