Ceva care a reusit... sa ne faca oameni!

Azi nu scriem despre un personaj anume, despre vreun mare sportiv sau om de afaceri de succes. Azi am ales să scriem despre... ALTCEVA. Azi scriem despre ceva ce a reușit nu doar să ne farmece copilăria nouă, generațiilor până puțin după 1990, ci ne-a și călit, la propriu, ne-a dat lecție și imbold în viață. Ne-a dus în largul bucuriei de a trăi simplu și frumos, cu odorul muncii înțeleasă ca virtute și… cumva, artă- căci a trăi frumos prin muncă și credință e… o artă, ne-a dăscălit și ne-a creat profilul de oameni buni, înțelegători și drepți.
VIAȚA LA ȚARĂ. Acolo în bătătură, cu bunicii, cu copiii de pe uliță, cu meșterul dogar, cu cofetăreasa satului, cu brodăreasa și cu „boresele” satului, cu Tinca a lu' Ioan, cu ciurda de vaci, cu mersul la seceriș sau în ogradă, la adunat de ouă din cuibar… Acolo, de jur-împrejurul covatei în care frământa buna pâine, În grajd, de plăcerea de-a-nvăța să mulgem văcuțele și căpițele…
VIAȚA LA ȚARĂ. Acolo unde i-am prin în viața pe ultimii meșteri plini de povești, pe coșarul satului și pe bunicul venind cu târna plină de prune din livadă… și-apoi dă-i mâini de ajutor la magiun și plăcinte, că dor ne promitea buna cea mai bună bucată!
VIAȚA LA ȚARĂ. Cea care a făcut din atâția copii (generații întregi) OAMENI. OAMENI cu fruntea senină, cu credință și cu bucuria de a munci înstăpânite pentru totdeauna.