Ce-ar fi Poezia fără suflet? Ce-ar fi versul fără gena unui înger scris „în ADN”?...

Dar... ce e ea, Poezia, izvorâtă acolo unde inima „bate” în vers,... respirație sieși nestăpânită, veșnică, ca „repetiția” fără-nceput sau sfârșit a răsăritului?
E acolo unde merită, unde... hrănește, unde mângâie, unde simte ea înseși că poate dăinui.

Ei bine, am avut onoarea să descoperim Poezia într-un... avocat. Într-un om pe care-l vezi în instanțele de judecată, dar al cărui spirit naște Poezie. Dincolo de timp și spațiu, dincolo de profesia aleasă.

Vorbim de-un morenar de-al nostru (păstrăm simțul acelui Moreni cândva, prin status, prin rădăcini, al Prahovei Aurului Negru, al unui spirit mic burghez, al nobleței patriarhalului născător de spirit, gust, boemă, armonie, totul ajuns acum, din păcate sub aripa amintirilor de demult): avocatul Sebastian Drăgan (Poet, publicist, editorialist, realizator de emisiuni tv…), cu un CV impresionant.

Firește, așa, ca-ntre colegi de breaslă și iubitori de frumos și străjeri CULTURII, l-am provocat să ne spună cum se-mpacă avocatura cu... jurnalismul și poezia. Și se-mpacă FAIN DE TĂT, cum ar spune un ardelean. Și-apoi se... simte.

„Poezia nu e, cumva, o evadare, face parte cu totul din mine. Mă definește. Inclusiv ca avocat. E... tot ceea ce sunt. Poezia e fulger și patimă. E izvor.

E erupție, din prea-plinul unei copilării extroardinar de fericite, în care cartea mi-a fost de capătâi.”

Wow! Ce mărturisire! Ce... simțire. Și nu, nu simplu declarativ. Ci trăit, simțit... Poate că dacă mai stăteam la o vorbă s-ar fi născut o Poezie (a plublicat deja trei volume). Frumos. Boem. Spune totul deschis, cumva cu mândria de a fi parte din ceea ce este și ar trebui să rămână ea, Poezia.

 Vă miră că mai avem printre noi oameni care trăiesc și simt așa?! Ei bine, DA. Din cauza și datorită... EDUCAȚIEI. A avut parte în copilărie (când i s-a născut și pasiunea pentru aviație și aeromodelism, fiind, la un anume moment, premiat chiar de Dumitru Prunariu) de gustul pentru carte insuflat în familie. A avut un tată care citea tot timpul, a citit și citește, a simțit CARTEA, și-a sădit în ea un model, un prieten. Și..., DA, a fost și este minunat. Și acum, dincolo de munca de la barou, din sala de judecată, pledează pentru educație, pentru școală CA LA CARTE, pentru... POEZIE, drept pentru care... merită dat exemplu.

Ce frumusețe, Doamne!

Chipul tău înjumătățit îl iau și-l așez pe jumătatea inimii mele

Cealaltă jumătate o las să se roage la calendarul cu sfinți

Agățat pe peretele albastru scrijelit de semne

Suntem doar jumătăți de lumină în asfințit

Jumătăți de sfere

Jumătăți de pâini rotunde

Tăiate spre a împărți

Dimineața

Cu răsărit din miere

O, ce dulceață mi s-ar scurge pe buze

Dacă mă lași să-ți gust jumătatea

De jos a ființei tale

O, ce aromă  m-ar umple

Dacă aș fi fost biruit

Să te-ngenunchi pe cealaltă jumătate

De sus unde doar cutez

A te cere

Când vei vrea să mă aduni

Va fi prea târziu

Să desenăm cercul

Perfect al iubirii

Pe stele

Asemenea vieții

Asemenea porții

Ce-nchide întregul

Jumătatea mea piere