Universitatea din București anunță descoperirea, de către o echipă internațională de cercetători, a două noi specii de dinozauri în Bazinul Hațeg, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Grupul, condus de dr. Verónica Díez Díaz, este format din specialiști de la Universitatea din București, Museum für Naturkunde Berlin și University College London, iar descoperirea marchează un pas important în cercetarea diversității dinozaurilor europeni din perioada Cretacicului târziu, în urmă cu 70 de milioane de ani.

Descoperirea celor două noi specii de sauropode, numite de cercetători Petrustitan hungaricus și Uriash kadici, crește numărul speciilor de acest fel din Europa la 11, în contextul în care, cu 15 ani în urmă, erau cunoscute doar 5. Mai mult, patru dintre aceste 11 specii au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Dacă Petrustitan hungaricus este posibil să fi fost doar ceva mai mare decât binecunoscutul sauropod pitic Magyarosaurus dacus, fosilele de Uriash kadici indică faptul că au aparținut unui dinozaur de aproape 4 ori mai mare decât cei doi. Descoperirea celor două specii noi contribuie la o mai bună înțelegere a diversității dinozaurilor din Cretacicul târziu de pe actualul continent european înainte de extincția acestora.

Grupul de cercetători condus de dr. Verónica Díez Díaz subliniază diversitatea remarcabilă a acestor animale de la specii mari de peste 10 metri lungime și aproape 8 tone, până la pitici de 2,5 metri lungime și mai puțin de 1 tonă în greutate. Acest lucru oferă indicii noi despre mediul în care aceste animale ar fi trăit și despre condițiile care au permis coexistența diferitelor specii.

Descoperirea aduce date noi și în ceea ce privește teoriile anterioare privind nanismul insular al dinozaurilor pitici din Bazinul Hațeg. Conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava, cercetător și cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București și coautor al lucrării publicate recent în prestigioasa revistă științifică Journal of Systematic Palaeontology, observă că „perspectiva noastră anterioară despre dinozaurii din Insula Hațeg - despre care știm că au trăit pe o insulă tropicală în perioada Cretacicului târziu - lua în considerare faptul că aceste animale s-au adaptat la habitatul insular prin reducerea dimensiunii lor, un fenomen numit «nanism insular»”.

Într-adevăr, majoritatea dinozaurilor erbivori cunoscuți anterior din această zonă erau semnificativ mai mici decât rudele lor care trăiau în alte părți, chiar și în Europa de Vest. „Dar acum descoperim prezența unui sauropod de dimensiuni mari, Uriash, care a trăit pe Insula Hațeg alături de erbivorele mai mici, demonstrând că cel puțin unele specii au reușit să-și mențină dimensiunea mare, ceea ce necesită alte interpretări. Astfel, explorăm scenarii care indică faptul că evoluția insulară locală a fost mai complexă decât o simplă conformare generală cu nanismul insular”, mai afirmă dr. Zoltán Csiki-Sava.

„Imaginea noastră mult mai detaliată asupra evoluției sauropodelor titanozauriene (dinozauri erbivori cu gâtul lung), în special în ceea ce privește speciile europene din perioada Cretacicului târziu, ne ajută să înțelegem cum s-au format faunele de dinozauri din Europa. În particular, este evident că cele 11 specii de sauropode din Cretacicul târziu european nu sunt îndeaproape înrudite între ele, ci au adesea rude apropiate în Africa, Asia și uneori chiar în America de Sud și, deci, indică conexiuni biogeografice cu aceste uscaturi”, remarcă Philip Mannion, cercetător și cadru didactic la University College London, coautor al acestui studiu.

„Aceste migrații par să coincidă adesea cu un nivel mai scăzut al oceanului planetar, care ar fi putut crea rute terestre temporare către Europa dinspre Africa și Asia. Dar, în mod curios, este de asemenea posibil ca unii dintre imigranți să fi înotat până în Europa traversând de-a lungul a milioane de ani distanțe maritime de până la 500 de kilometri”, subliniază Paul Upchurch, cercetător și cadru didactic la University College London, și el coautor al articolului.

„Deși această lucrare a contribuit semnificativ la înțelegerea faunelor de titanozauri din Europa în Cretacicul târziu, suntem încă departe de finalul drumului. Noi situri sunt descoperite încontinuu, oferind mai mult material pentru studiu. Dar aceste studii, atât de necesare pentru înțelegerea trecutului, nu ar fi posibile fără finanțare. Sunt convinsă că Europa va continua să ofere multe surprize în ceea ce privește paleontologia Cretacicului târziu în anii următori”,  remarcă dr. Verónica Díez Díaz, coordonatoarea studiului.

Realizarea acestei cercetări a fost posibilă datorită finanțării din partea The Royal Society și The Jurassic Foundation.