„Diamantele negre”

Merele negre denumite "Diamantele negru" sunt cele mai scumpe mere din lume! Culoarea lor inedită, dar și faptul că ele ajung la maturitate, se coc, numai în anumite condiții le fac să fie extrem de rare și de valoroase. Atât de prețioase încât prețul pentru un fruct ajunge la 20 de dolari.
Merele negre sunt de culoarea…violet!
Merele negre sunt denumite ”Diamantul negru” sau Black Diamond. Numele lor este dat, așa cum este de așteptat, de coaja surprinzător de închisă la culoare, pe care fructele o au atunci când sunt coapte. Culoarea închisă este de un violet intens, nu chiar de negru, datorită conținutului ridicat de antocianine pe care aceste mere le conțin în coaja foarte lucioasă.
Chiar dacă merele au coaja foarte închisă, miezul lor este similar cu al altor fructe.
Soiul de mere negre este cultivat mai ales în Tibet.
Merele negre se obțin din soiul Hua Niu, originar din Noua Zeelandă. Acesta a fost adus în China și ajuns să fie plantat în zona orașului Nyingchi din Tibetul Chinei. Soiului i-a priit foarte bine acolo, astfel că este în continuare păstrat și se obțin producții bune și ușor de valorificat de către fermierii locali.
Acest soi de mere nu are nevoie de fertilizare, este rezistent la frig și are o protecție naturală împotriva paraziților și a insectelor.
De ce sunt atât de rare merele negre
Merele negre sunt considerate rare deoarece cresc în zonele muntoase la o altitudine de 3.500 m deasupra nivelului mării. Totodată, au nevoie de multă lumină și raze ultraviolete.
Din cauza producției limitate de mere negre, producătorii chinezi au decis să transforme merele negre într-o marfă exclusivă. Acestea sunt în mare parte vândute în pungi cadou a câte 6 sau 8 fructe. Iar clienții care doresc să le achiziționeze trebuie să facă o comandă preventivă.
Dumneavoastră ați dori să gustați acest ”diamant negru”?
Ce minuni, ce surprize ne oferă, generoasă, natura…!
foto: Facebook