Arnold, baschetbalistul surdo-mut de la CSM Bucuresti. O lecție de viata si de sport… in tacere

 Arnold, baschetbalistul surdo-mut de la CSM Bucuresti. O lecție de viata si de sport… in tacere Sport 20.04.2019

Un puști de 17 ani, legitimat la CSM București, visează să ajungă în Statele Unite ale Americii, în NBA. Ambiție, voință, tenacitate dincolo de… propriul destin. Și asta pentru că Arnold suferă de surdocecitate și are și deficiențe de vorbire. Dar e un sportiv exemplar!

De la un an, băatul are deficiențe de auz și de vorbire, dar asta nu-l împiedică să-și urmeze visul.  Arnold Stoicescu, 17 ani,  joacă baschet de mic și speră ca la un moment dat să evolueze peste Ocean, alături de toate supervedetele sportului său preferat.

În plus, părinții i-au dat și un nume predestinat unui om puternic și luptător  -Arnold - iar puștiul legitimat la CSM București vrea să demonstreze că totul este posibil atunci când crezi în tine.

”Ne-a plăcut foarte mult actorul Arnold Schwarzenegger și ne-am dorit ca băiatul nostru să-i poarte numele. I se potrivește perfect, este puternic, determinat și hotărât ca și actorul american”, declară Diana Stoicescu, mama baschetbalistului Arnold Stoicescu.

Familia îl susține necondiționat, iar părinții și-ar dori la fel de mult ca el să ajungă în Statele Unite ale Americii.

”De mic numai asta visează, să joace în SUA. Nu ne-am putea opune, indiferent ce-și dorește. Pasiunea și focul lui pentru baschet sunt uriașe, de neoprit”, mărturisește mama băiatului.

Învață SPORT citind pe buze indicațiile celor din jur

Arnold Stoicescu joacă meci de meci pentru ”tigrii” în campionatul național. CSM București a ajuns în fazele finale ale competiției și a terminat sezonul pe locul cinci.

Așa cum aflăm dintr-un comunicat al oficialilor CSM, la ședințele de pregătire și la meciuri este extrem de atent la schemele indicate de antrenor și le citeste pe buze colegilor atunci când i se comunică ceva. În plus, în timpul partidelor se focusează doar la joc, și, din acest motiv a fost, de multe ori, decisiv pentru CSM.

”Faptul că nu aude îl ajută uneori, nu este deloc deranjat de scandările din tribune, pentru el astfel de lucruri nu există, așa că în timpul meciului este concentrat doar la joc și reușește să marcheze în momente cruciale pentru echipă” - Diana Stoicescu, mama baschetbalistului Arnold Stoicescu.

Oficialii clubului îl văd ca pe un model

Șefii Clubului Sportiv Municipal din București au sprijinit din prima clipă decizia de a-l transfera pe puștiul baschetbalist la echipă. Nu a contat nimic în afară de ceea ce poate face el pe teren, și, în cel mai scurt timp, Arnold a devenit un model pentru ceilalți și nu numai.

”L-am adus pentru că merită, este unul dintre copiii buni pe care-i avem, chiar dacă el nu beneficiază de darul de a vorbi și a auzi. Este un copil cuminte, se pregătește intens, poate mai intens decât ceilalți ținând cont de faptul că atenția lui distributivă trebuie să fie mult peste cea a colegilor lui de echipă. Este un model și toată lumea ar trebui să aprecieze ceea ce face el. Are și un nume predestiant unui om puternic, cu psihic bun, dornic de a face performanță”, declară Sorin Rudeanu, șef secție baschet CSM București.

”Mi-aș dori ca toate cluburile dn țară să se implice mult și să atragă tinerii cu dizabilități, pentru că numai așa putem produce o schimbare. Noi, CSM București, începem să devenim un exemplu și aș provoca și alte echipe să se implice în acțiuni de CSR.  Am văzut cum colegii lui Arnold au grjiă de el și creează unitate, iar acest lucru m-a bucurat enorm. Când am auzit cum îl cheamă am rămas plăcut surprins, am văzut că are un caracter puternic și mi-a plăcut motivația lui și felul în care se poartă cu el coechipierii”, transmite, la rândul său, Ionuț Aron, director general adjunct CSM București.

Sportul e rugăciunea trupului. Salvador Dali

Un campion este acela care se ridică atunci când nu este în stare. Jack Dempsey

Ceea ce este cultura pentru umanitate este olimpismul pentru sport. Pierre de Coubertin


 

foto: csmbucuresti.ro

 

Consiliul Judetean Prahova va susține handbalul prahovean!

Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Bogdan Toader, doreste sa ajute...

Actiunile DDD ale Coral Impex la Ploiesti din perioada 18-24 iunie 2019

Activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din municipiul Ploi...

Europrahova 2019, in Cehia si Slovacia

În perioada 2 – 8 iunie 2019, o delegaţie a Consiliului Judeţean Prahova,...

Primarul Ploiestiului, Adrian Dobre, vrea rezilierea contractului cu Rosal

În urma solicitărilor pe care primarul municipiului Ploiesti, Florin Adria...

Alexandrion Group ramane alaturi de Petrolul Ploiesti si in sezonul 2019-2020!

Dupa o colaborare care a inceput in 2014 si a durat fara intrerupere pana...

Inca o zi «de foc» pentru ambulanetele prahovene: 386 de urgente, dintre care 6 accidente rutiere grave

Pe parcursul zilei de 18 iunie, echipajele SAJ prahova au fost solicitate...

De Rusalii, Prahova sub semnul girofarurilor si al apelurilor la 112

În perioada Rusaliilor, din 14 până în 17 iunie, echipajele SAJ Prahova au...

DE SEZON: SFATURI BUNE CA SA NU FITI VICTIMELE INECULUI!

 Știați că, în această perioadă de vară, numărul deceselor provocate prin...

Investiții noi in infrastructura Spitalului Orasenesc Valenii de Munte

Investițiile în SĂNĂTATE sunt și vor rămâne pe primul plan în administrați...

Plopu: Investitie de 456.000 lei

Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu Consiliul Local Plopu, a f...

Busteni, asa cum nu l-ati vazut niciodata!

Doamne, ce țară minunată avem! V-ați fi închipuit vreodată asemenea su...

Poate n-or pica zidurile astea cu totul! Si n-o sa se intample! Aici dainuie marturii despre Cantacuzini

"O națiune care respectă monumentele străbunilor și în special acelea al...

Ploiesti: Expozitie temporara „Costumul popular romanesc – arta si traditie”

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită miercuri, 22...

Pianistii din Plopeni, sus, pe podium, la un concurs national!

CLASA DE PIAN de la PLOPENI, sus pe podium la CONCURSUL NAȚIONAL DE PIAN...