Perteneriat intre FRF si FR de Minifotbal pentru dezvoltarea fotbalului amator

Perteneriat intre FRF si FR de Minifotbal pentru dezvoltarea fotbalului amator Sport 17.03.2023

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), și Ioan Onicaș, președintele Federației Române de Minifotbal (FRM), au semnat un acord de parteneriat valabil în următorii 4 ani care are ca principal scop dezvoltarea și promovarea fotbalului amator la nivel național.

Prin ”Strategia pentru fotbal amator 2023-2026”, document elaborat la începutul acestui an, FRF și-a asumat, printre altele, obiective ce țin de creșterea participării la jocul de fotbal. Viziunea FRF asupra fotbalului amator și rolul pe care minifotbalul îl are în această zonă stau la baza colaborării între FRF și FRM.

Parteneriatul include posibilitatea organizării de competiții sub egida ambelor organizații, un proiect de promovare a fotbalului amator, schimbul de bune practici și acces la cursurile Academiei Naționale de Fotbal.


Elevii Colegiului de Arta „Carmen Sylva” Ploiesti, Romania, pe scena, la unison cu orchestra Filarmonicii

MINUNAT! Filarmonica Ploiești își continuă nobila misiune de promovare și f...

Irezistibil: Invitatie la seara de vineri plina cu un pahar de jazz

Haideți și voi, haideți să savurați FRUMOSUL! Între vin și vinil am găsi...

Admitere în sistemul penitenciar 2023

Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou selecționează candidați pen...

Cum pot advertorialele SEO publicate prin Succes Grup să îți promoveze afacerea

În era digitală în care trăim, promovarea afacerii tale în mediul online es...

Universitatea din Bucuresti, prima universitate la nivel national in topul QS by Subject in doua domenii de studiu

Poziționată permanent în prima treime a clasamentului realizat de Quacuarel...

Vasile Dancu: Tot mai multe companii portugheze sunt interesate sa investeasca in Romania

Comisia pentru Afaceri Europene din Senatul Romaniei a primit delegația Com...

International Novruz Day under the motto „New Day, New Life”

On March 20, 2023, the Embassy of Turkmenistan in Romania, together with th...

Sa-ti umple inima, nu alta: La Ceptura v-asteapta Casuta cu Amintiri

ȘTIAȚI CĂ?!… Din mereu surprinzătorul peisaj cepturean nu lipsește, cu bine...

Ploiesti: CORAL IMPEX efectueaza lucrari de deratizare in perioada 20-31 martie 2023

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, în perioada 20-31 m...

START SANTIER la blocul 7 ABC din Campina! Pentru cresterea eficientei energetice!

„Am dat ordinul de începere pentru lucrările de creștere a eficienței energ...

O bucura Ploiestii… (Si nu numai!) De la polisemia artei la vers, actorie, conferinte, ateliere: NICHITA LA ECHINOCTIU

Centrul Județean de Cultură Prahova – Consiliul Județean Prahova organizeaz...

Sa vi se faca sarbatoare-n inimi: Cele mai vechi cruci ce tin pe umerii lor satul Urleta

Azi, mare sarbatoare inchinata  „Sfintei Cruci”. Deloc intamplator. Atat...

Cum să alegi un jacuzzi de exterior perfect pentru curtea ta – sfaturi practice (P)

Atunci când facem trecerea de la apartament la casă, primul gând este cum s...

11 MARTIE 1291 – PRIMA MENTIUNE DOCUMENTARA a orasului Fagaras

Azi spunem LA MULȚI ANI unui oraș din inima Țării Cerurilor Deschise…...

CNAIR are in administrare aproape 4800 de poduri. In ce clase tehnice se incadreaza?

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere face public Ra...

Fantasticul pod peste Dunare de la Braila, in FAZA FINALA de executie! IMAGINI DE COLECTIE

𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗗𝘂𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗕𝗿𝗮𝗶𝗹𝗮/𝗚𝗮𝗹𝗮𝘁𝗶 – 𝗧𝘂𝗹𝗰𝗲𝗮, 𝗶𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮 𝗰𝘂 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗮 𝗮...