PLOIESTIUL ARE UN CAMPION NATIONAL LA BOX: GEORGE DUMITRESCU

PLOIESTIUL ARE UN CAMPION NATIONAL LA BOX: GEORGE DUMITRESCU Sport 18.10.2019

ULTIMA ORĂ: Campion Național de Seniori Tg Mureș Categoria 63 kg: GEORGE DUMITRESCU de la CSM Ploiești! Firește, e mâna lui Nea Titi Tudor, legendarul, aici! Și-i tare mândru de victoria acestui sportiv dedicat!

Peste 70 de pugiliști de la cluburi din întreaga țară au participat, zilele acestea, începând de marți, la Tg.Mureș, la întrecerile prilejuite de un eveniment de marcă: Campionatul Național de Box pentru seniori. Competiția, găzduită de Sala Sporturilor, a debutat cu primele meciuri din fazele preliminare, care au continuat și miercuri, începând de la ora 17.00. Semifinalele s-au desfășurat joi, iar finalele celor 8 categorii de greutate au loc vineri, 18 octombrie, de la ora 17.00.

Demn de precizat, conducerea Federației Române de Box este reprezentată de vicepreședintele Silviu Mureșan, de secretarul general Dorel Simion și de antrenorul coordonator al loturilor naționale Relu Auraș. Demn de remarcat, printre antrenorii prezenți la Tg.Mureș și, iată cu rezultate strălucitoare, la propriu, se numără și Titi Tudor, supranumit „Titi Prosop”, cel care l-a descoperit pe campionul mondial la box profesionist, ploieșteanul Leonard Doroftei și omul crae continuă cu neosteneală tradiția boxului la Ploiești.

FELICITĂRI, CAMPIONULE!!! FELICITĂRI, NEA TITI!!!


 


 

Foto: George Dumitrescu, Titi Tudor

Meciul Petrolului de la Pitesti nu s-a mai jucat azi! Vezi motivul amanarii pentru maine

FC Argeş Pitesti şi Petrolul Ploiesti ar fi trebuit sa joace partida din et...

Gratiela Gavrilescu, prim-vicepresedinte la Forta Nationala; cine e presedinte in Prahova

Membrii Biroului Permanent Central al Partidului Forța Națională au ales, a...

VIDEO: Reusita TV, cu Vlad Mateescu despre Ploiesti Jazz Festival 2019

Ploiestiul va fi, in perioada 20-24 noiembrie 2019, capitala mondiala a jaz...

Asa am crescut: cu jazz. La Ploiesti…

„Când o artă recurge la formele cele mai evoluate ale unei culturi, ea nu p...

Conferinta „Sustenabilitatea sectorului non-profit din Romania”

Pe 26 noiembrie a.c., organizațiile non-profit, autoritățile publice centra...

E.S., ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Hans Klemm, in vizita la Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Vineri, 15 noiembrie a.c., Departamentul pentru Situații de Urgență din cad...

ANUNT DE LA MINISTERUL SANATATII: Vaccinarea gratuita antiHPV va demara in luna ianuarie a anului 2020

Ministerul Sănătății a finalizat licitația pentru achiziția dozelor de vacc...

Cifrele Black Friday: Vanzari-RECORD!

Primele cifre au anunțat încă din primele ore ale acestei adevărate sărbăto...

DE APRECIAT: Elevii din Ilfov, pe calea traditiilor si a cunoasterii patrimoniului

Administrația din Ilfov, instituțiile de învățământ din Ilfov promovează pa...

Organizarea concursului de Rezidentiat a intrat in linie dreapta

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie 2019 concursul de in...

Ziua Mondiala a Diabetului Zaharat. Informatii de la Ministerul Sanatatii 

14  noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului Zaharat, anul acesta sub sloganu...

E OFICIAL: Sunt vesti bune pentru bolnavii de cancer!

Proiectul de Contract – cadru pentru următorii patru ani prevede o serie de...

Decizie radicala a Ministerului Sanatatii

Ministerul Sănătății a retras marți din procesul de dezbatere publică sau a...

Prioritatile mandatului noului ministru al Sanatatii, Victor Costache

Victor Costache, ministrul Sănătății a prezentat prioritățile mandatului să...

Valenii de Munte: Bilantul proiectului „AVE – Asta Vreau Eu”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în perioada aprilie...

Ploiesti: In memoriam Alexandru Vlahuta, la 100 de ani de la moarte

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă așteaptă marți, 19 noie...

Din nou, ici-colo, copii cu punga cu Aurolac la gura prin Ploiesti!

De ceva vreme, întâlnesc, văd, în „buricul orașului”, copii de 7-8, 10, al...

S-a semnat contractul de finantare pentru o construirea unei gradinite pe strada Postei

„În această dimineață (n.n. miercuri, 13 noiembrie) am semnat contractul d...

Ploiesti: Vernisajul expozitiei si lansarea albumului realizat de Sorin Adam

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” organizează joi, 14 n...