Istvan Kovacs si Radu Petrescu, delegari in etapa a 5-a a UEFA Champions League
Arbitrajul românesc are un nou moment de recunoaștere internațională, două brigăzi din țara noastră fiind desemnate de către forul continental să conducă partide din etapa a cincea a UEFA Champions League.
Astfel, Radu Petrescu va conduce partida dintre Manchester City și Feyenoord Rotterdam, la cele două linii urmând a fi ajutat de către Radu Ghinguleac și Mircea Mihail Grigoriu, în timp ce Marcel Bîrsan va fi al patrulea oficial.
Partida va avea loc marți, 26 noiembrie, de la ora 22, la Manchester, pe Etihad Stadium.
În aceeași zi și la aceeași oră, Istvan Kovacs se va afla la centru la meciul de la München, de pe Allianz Arena, dintre echipa locală FC Bayern și Paris Saint Germain. Din brigadă mai fac parte Mihai Marius Marica și Ferencz Tunyogi (arbitri asistenți), Florin Andrei (al patrulea oficial) și Cătălin Popa, care va fi asistent în camera VAR pentru olandezul Pol van Boekel.
Articol de Daniel Lazăr, Sursa: FRF