S-a lansat platforma de e-learning Academia pentru dezvoltarea educatiei sportive in Romania

S-a lansat platforma de e-learning Academia pentru dezvoltarea educatiei sportive in Romania Sport 16.04.2021

Federația Română de Fotbal a lansat Academia Națională de Fotbal (ANF), care își propune să devină cel mai important furnizor de programe educaționale în sport din România, oferind un model organizațional pentru sportul românesc.

Prin educarea și profesionalizarea specialiștilor, scopul ANF este să contribuie la dezvoltarea organizațiilor sportive și la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc.

Viitorul educației sportive se scrie pe anf.frf.ro.

Evenimentul de lansare al ANF a reunit personalități care și-au pus amprenta pe educația sportivă atât la nivel național, cât și internațional.

În deschiderea evenimentului, Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal, a prezentat planul de creștere a nivelului educației sportive din România și viziunea Academiei Naționale de Fotbal.

Răzvan Burleanu”Educația este o direcție cheie în jurul căreia ne vom concentra atenția și investițiile în anii următori. Prin lansarea Academiei Naționale de Fotbal ne dorim să contribuim la implementarea în România a viziunii asupra educației sportive a viitorului, iar Academia va juca un rol important în transpunerea acestei viziuni în pregătirea tuturor profesioniștilor din spatele echipelor de fotbal.”

Academia by FRF – cursuri pentru sportivi, specialiști și viitorii lideri din fotbal

Prin Academia Națională de Fotbal și platforma de e-learning Academia by FRF, Federația Română de Fotbal își propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, cât și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, voluntariat sau alte operațiuni.

Deși nu au putut fi prezente fizic la lansare, personalități importante din lumea fotbalului internațional au salutat prin intervenții online lansarea oficială a ANF și eforturile FRF pentru dezvoltarea fotbalului prin educație.

Forurile care conduc fotbalul mondial și european, atât FIFAprin fostul antrenor al lui Arsenal, Arsène Wenger (actual Director de Dezvoltare Globală a Fotbalului al FIFA), cât și UEFAprin Thomas Junod (Director al UEFA Academy), au transmis mesaje de susținere pentru noul proiect educațional al Federației Române de Fotbal. Lor li s-au alăturat Președintele Federației Portugheze de Fotbal, Fernando Gomes, fostul internațional francez Florent Malouda (Ambasador UEFA), dar și președintele Asociației Cluburilor Europene (ECA) și al clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli.

De asemenea, Gheorghe Hagi a subliniat și el importanța Academiei Naționale de Fotbal pentru dezvoltarea fotbalului românesc: ”Consider foarte bună inițiativa FRF de a înființa o Academie de Fotbal care să ajute la dezvoltarea fotbalului românesc. Avem nevoie de educație profesională și de manageri sportivi, așa cum găsim și în fotbalul european și mondial”.

Mesaje de susținere din partea comunității internaționale

Arsène Wenger, fost antrenor Arsenal, actual Director de Dezvoltare Globală a Fotbalului al FIFA”Îi salut pe toți iubitorii fotbalului din România. Am primit cu bucurie două vești bune din țara voastră: deschiderea Academiei Naționale de Fotbal și lansarea platformei de e-learning Academia. Pe parcursul carierei mele, în special din postura de manager al clubului Arsenal, am constatat că educația este un aspect cheie în drumul spre succesul sportiv.”

Florent Malouda, fost internațional francez, câștigător al UEFA Champions League cu Chelsea FC, actual Ambasador UEFA”Astăzi este ziua lansării Academiei Naționale de Fotbal. Consider că este un pas important care va contribui la multe din succesele viitoare ale fotbalului românesc. Iar acest moment nu este important doar pentru jucători și antrenorii lor. Este un moment cheie pentru staff-urile administrative, pentru staff-urile de management, pentru fani și pentru familiile lor. O educație solidă ne poate ajuta pe toți să ne dezvoltăm și consider că strategia Federației Române de Fotbal pentru educație va contribui din plin la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc.”

Thomas Junod, Director al UEFA Academy”Așa cum știm cu toții, nu este posibil să avem succes în sport fără pregătirea necesară. Aceasta este o realitate pentru toți cei implicați în fotbal: jucători, arbitri, echipa tehnică, cât și pentru echipa administrativă responsabilă de organizarea meciurilor și competițiilor sau de mentenanța facilităților. Fotbalul este o pasiune pe care o purtăm cu noi toată viața, în timp ce educația este o unealtă pe care o folosim pentru a alimenta și crește această pasiune. Apreciez strategia de educație a Federației Române de Fotbal pentru toți jucătorii cheie implicați în fotbalul românesc și consider că Academia Națională de Fotbal și noua platformă de e-learning sunt inițiative cheie care vor facilita accesul la educație pentru aceștia.”

Fernando Gomes, Președinte al Federației Portugheze de Fotbal”Din 2017 înființarea Școlii Portugheze de Fotbal a fost un moment cheie, care a contribuit la educarea a 4000 de cursanți prin peste 150 de cursuri. Felicit Federația Română de Fotbal pentru decizia strategică de a crea Academia Națională de Fotbal și sunt convins că acest pas va fi un factor cheie pentru dezvoltarea fotbalului românesc.”

Andrea Agnelli, Președinte al clubului Juventus Torino și Președinte al European Club Association”Felicit Federația Română de Fotbal pentru atingerea unui obiectiv important, lansarea Academiei Naționale de Fotbal. Atât eu, cât și echipa mea suntem de acord că educația este importantă atât pe teren, cât și în afara lui și suntem încrezători că munca Federației Române de Fotbal va face o diferență pentru dezvoltarea fotbalului românesc”.

Calul General de Bry a castigat Premiul Europei la Hipodromul Ploiesti

Prima reuniune hipica din acest an organizata la Hipodromul Ploiesti a avut...

Foto: Mii de credinciosi la Manastirea Ghighiu, de Izvorul Tamaduirii

Mii de oameni au fost prezenti astazi la Manastirea Ghighiu, din Prahova, c...

Tragedie pe DN1: Doi morti si doi raniti grav intr-un accident

O adevarata tragedie s-a produs in urma cu cateva minute in dreptul localit...

Elevii unei scoli evacuati din cauza unui obuz!

Elevii unei intregi scoli au fost evacuati astazi de la cursuri dupa ce pol...

Aproximativ 88.000 de persoane au tranzitat frontierele Romaniei sambata! Politistii au depistat 22 de fapte ilegale!

În cursul zilei de 08.05.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul înt...

DEZBATERE… necesara: “Digitalizarea educatiei– un drum cu sens unic”

Comisia pentru învățământ, tineret și sport din cadrul Senatului României o...

Mesaj din partea Ambasadei SUA, la celebrarea Zilei de 9 MAI, Ziua Europei. Cifre si fapte ce trebuie stiute

Înainte ca Statele Unite să intre în Al Doilea Război Mondial, și apoi pe t...

9 MAI- Sarbatoare pentru romani, Sarbatoare pentru… Europa. Mesajul transmis de M.Ap.N.

„Prima semnificaţie a zilei de 9 Mai pentru România este legată de anul 187...

Cu un repertoriu divers, TNB isi reintalneste spectatorii in sali

Începând din 6 mai 2021, ora 20.00, Teatrul National Bucuresti (TNB) TV rev...

PRAHOVA: Peste 80.000 de persoane imunizate cu schema completa!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prah...

Peste 76.000 de persoane imunizate in Prahova cu schema completa!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prah...

Vaccinare FARA programare in Prahova

Vaccinarea fără programare, prin prezentare directă, în centrele de vaccin...

PRAHOVA trece de 200.000 de doze anti-Covid administrate!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prah...

ULTIMA ORA: STEAG… COVID la Primaria Ploiesti!

Primăria municipiului Ploiești va arbora, începând de astăzi, în fața clăd...

Doua victime si-au pierdut viata in urma unui accident cumplit pe DN1

Patru persoane au fost rănite vineri după-amiază, în urma unui accident...

Munitie din al Doilea Razboi Mondial, intr-o scoala din Mizil. Sute de elevi evacuati!

PE NEAȘTEPTATE: Nu mai puțin de 481 preșcolari, școlari, cadre didactice și...

Expozitie dedicata unui eveniment magistral din istoria regalitatii in Romania, la Ploiesti

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită luni, 10 mai 202...

Sinaia deschide prima SCOALA-PILOT din Prahova

„Singura cale sigură prin care ne asigurăm că Sinaia o să rămână un oraș in...

ULTIMA ORA: STEAG… COVID la Primaria Ploiesti!

Primăria municipiului Ploiești va arbora, începând de astăzi, în fața clădi...