“ Într-o după-amiază de septembrie, când profesorul își scria “blestematul plan de lecție” pentru a doua zi, a bătut sfios la ușă un tânăr înalt, cu părul blond ondulat, ochii migdalați și figură angelică.

I-am deschis. Mi-a spus că vrea să-l vadă, pentru o clipă pe domnul profesor. “Sunt fostul elev de la Caragiale, Nichita Stănescu”.

Atunci nu știam cine este și ce va deveni în timp. Când i-am spus profesorului numele noului venit, a sărit ca ars și mi-a spus să-l poftesc în biroul unde lucram. La apariția profesorului, acesta l-a îmbrățișat ca un adevărat părinte și, privindu-l cu ochii lui scrutători, i-a spus:

- Te-ai făcut mare și frumos, Nichita, pari un mire fericit de muza care, în lumea ta, se numește Poezia.

... am ciocnit pentru revederea poetului cu fostul lui profesor, cu nașul său, așa cum avea să-l numească mai târziu Nichita Stănescu. De atunci, din după-amiaza aceea, când cei doi au discutat mai ales despre pasiunea poetului de a strânge medalii și monezi, au trecut zeci de ani ... După zece ani, reîntâlnindu-l pe Nichita Stănescu, la o masă frugală în casa mea, mai mult de o oră am evocat figura “de martir” a profesorului. El – bucuros că l-a avut profesor, că i-a trezit gustul pentru istorie, pentru numismatică. Eu – fericit că mi-a fost părinte spiritual, de la care am învățat să prețuiesc frumosul din viață și artă. În aminitrea acelei întâlniri, pe volumul “Opere incomplete” mi-a așternut un autograph: “colegului Bucur Chiriac, salutul și frăția lui Nichita Stănescu”, iunie 1981. “

(Bucur Chiriac despre Nichita Stănescu în cartea sa dedicată prof. Nicolae Simache,“Trecător grăbit prin timpul nostru”)

Nichita Stănescu despre profesorul său Nicolae Simache:

"Profesorul meu de istorie, Nicolae Simache, un strălucit savant şi un uriaş pedagog, care ne-a format pe toţi în spiritul dragostei de ţară, dar nu numai atâta, ci şi într-un spirit de înaltă curăţenie morală, mi-a zis într-o zi, văzând că mă semnez peste tot cu numele din catalog, adică Stănescu Hristea: «Mă, tu faci publicistică, Stănescu Hristea este un nume de soldat mort la Mărăşeşti, n-o să te citească nimeni. Te cheamă şi Nichita, ia pune-l tu înainte, că se izbeşte aiurea cu Stănescu, şi te ţine minte toată lumea». Şi-atunci am semnat Nichita, deşi tatei nu i-a prea plăcut numele ăsta, că era după socră-său. Pe urmă, m-am obişnuit cu el şi aşa a rămas: Nichita Stănescu."

sursa: pagina Nicolae Simache/Facebook

Ilustrul profesor și… genialul său elev… Ceva ce toți ploieștenii ar trebui să știe și să pună la tâmpla gândului...